Rafael Nadal a pornit cu dreptul in apararea titlului de la Mastersul din Monte Carlo, competitie pe care o domina din 2005. Spaniolul, cap de serie numarul doi, nu a cedat niciun set in fata olandezului venit din calificari Thiemo de Bakker, castigand lejer cu 6-1, 6-0.

Rafael Nadal a castigat, miercuri, al 28-lea meci consecutiv de la Monte Carlo, invingandu-l pe Bakker in 59 de minute si 50 secunde. Olandezul a castigat singurul game din aceasta partida in primul set, la scorul de 5-0 pentru spaniol. In cel de-al patrulea game al setului secund, Nadal a salvat trei mingi de break, dar a reusit sa se impuna cu 6-0. In urmatoarea faza a competitiei, Nadal il va intalni pe germanul Michael Berrer.

Novak Djokovic, favoritul numarul unu al turneului de la Monte Carlo, a obtinut si el calificarea in turul al treilea, trecand in minim de seturi de "victima" lui Hanescu din semifinalele de la Casablanca, Florent Serra, scor 6-2, 6-3.

Andy Murray a fost deceptia turului al doilea. Britanicul si-a pierdut serviciul de cinci ori in meciul cu germanul Philipp Kohlschreiber si a fost eliminat dupa doua seturi: 2-6, 1-6.

Rezultate Masters Monte Carlo - turul al doilea:

[1] Novak Djokovic (Serbia) - Florent Serra (Franta) 6-2 6-3

[2] Rafael Nadal (Spania) - [Q] Thiemo de Bakker (Olanda) 6-1 6-0

Philipp Kohlschreiber (Germania) - [3] [WC] Andy Murray (Marea Britanie) 6-2 6-1

[8] Ivan Ljubicic (Croatia) - Michael Llodra (Franta) 6-3 7-6(3)

[9] Juan Carlos Ferrero (Spania) - Benjamin Becker (Germania) 6-3 6-4

[11] David Ferrer (Spania) - [Q] Andrey Golubev (Kazakhstan) 6-3 6-2

[12] Tommy Robredo (Spania) - Viktor Troicki (Serbia) 6-4 6-3

[13] Stanislas Wawrinka (Elvetia) - Ernests Gulbis (Letonia) 6-1 6-4

Michael Berrer (Germania) - [14] Juan Monaco (Argentina) 6-4 6-4

Philipp Petzschner (Germania) - [15] J Melzer (Austria) 7-6(4) 6-2

Albert Montanes (Spania) - Andreas Seppi (Italia) 7-6(1) 3-6 6-0