Rafael Nadal nu a cedat niciun set in fata francezului Jo-Wilfred Tsonga in sferturile de finala ale turneului Masters de la Miami, 6-3, 6-2, si s-a calificat in semifinale, acolo unde il va intalni pe favoritul numarul 6, americanul Andy Roddick. In turneul feminin, belgiencele Kim Clijsters si Justine Henin se lupta pentru un loc in finala, in timp ce in cealalta semifinala se vor intalni Marion Bartoli si Venus Williams.

Fara un titlu castigat din aprilie 2009, spaniolul Nadal a trecut in minim de seturi de Tsonga, fiind la un singur pas de finala de la Miami. "E minunat sa intri pe teren si sa vezi o asemenea atmosfera. Tribunele pline. Publicul a fost intotdeauna extraordinar aici. Sunt fericit ca am jucat la un asemenea nivel in aceasta seara, in fata unui adversar dificil cum este Jo. Este o victorie importanta pentru mine. Sunt foarte fericit. Acum voi juca impotriva lui Andy. Un meci impotriva lui este o mare provocare. Are un serviciu foarte bun si este un adversar pe masura. E un castigator. Va fi un meci foarte greu, nu? Cred ca trebuie sa joc cel mai bun tenis al meu pentru a castiga", a declarat Nadal, potrivit site-ului oficial al competitiei.

Indiferent de urmatoarele rezultate ale lui Nadal la Miami, spaniolul va urca, luni, un loc in clasamentul mondial ATP, pana pe 3.

In turneul feminin, compatrioatele Justine Henin si Kim Clijsters se intalnesc in semifinale, aceasta fiind a doua confruntare dintre cele doua in acest sezon. In primul turneu din 2010, Clijsters s-a impus in fata lui Henin la Brisbane, invingand-o in finala in trei seturi,6-3 4-6 7-6.

Rezultate Miami Mastesr, 31.03.2010:

Masculin simplu - sferturi de finala:

[4] R Nadal (Spania) - [8] J Tsonga (Franta) 6-3 6-2

[6] A Roddick (SUA) - [33] N Almagro (Spania) 6-3 6-3

Feminin simplu - sferturi de finala:

[WC] J Henin (Belgia) - [2] C Wozniacki (Danemarca) 6-7(5) 6-3 6-4

[14] K Clijsters (Belgia) - [9] S Stosur (Australia) 6-3 7-5

Masculin dublu - sferturi de finala:

[8] M Fyrstenberg (Polonia)/M Matkowski (Polonia) - [2] B Bryan (SUA)/M Bryan (SUA) 6-2 6-2

[3] L Dlouhy (Cehia)/L Paes (India) - B Becker (Germania)/M Kohlmann (Germania) 6-4 6-4

N Almagro (Spania)/T Robredo (Spania) - F Lopez (Spania)/F Verdasco (Spania) 7-5 6-3

Feminin dublu - sferturi de finala:

Y Chan (Taiwan)/J Zheng (China) - [8] E Makarova (Rusia)/S Peng (China) 6-3 6-2

Program Miami Masters, 1.04.2010:

STADIUM:

[13] M Bartoli (Franta) vs [3] V Williams (SUA) - WTA (semifinale)

[16] T Berdych (Cehia) vs [10] F Verdasco (Spania) - ATP (sferturi de finala)

N Almagro (Spania)/T Robredo (Spania) vs [3] L Dlouhy (Cehia)/L Paes (India) - semifinale

[13] M Youzhny (Rusia) vs [5] R Soderling (Suedia) - ATP (sferturi de finala)

[14] K Clijsters (Belgia) vs [WC] J Henin (Belgia) - WTA (semifinale)

COURT 2:

A Clement (Franta)/J Tsonga (Franta) vs [4] M Bhupathi (India)/M Mirnyi (Belarus)