Jo-Wilfried Tsonga s-a calificat in semifinalele de la Australian Opendupa ce l-a invins in cinci seturi pe Novak Djokovic, al treilea favorit al competitiei. A fost 7-6(8), 6-7(5), 1-6, 6-3, 6-1 pentru francez dupa o partida in care sarbul a cedat fizic pe final.

Disputa dintre Novak si Jo-Wilfried a fost extrem de echilibrata in primul set, francezul impunandu-se greu, la tie-break, cu scorul de 10-8. Cei doi jucatori au putut fi despartiti cu greu pe tabela dupa 67 de minute de tenis de cea mai buna calitate.

Djokovic incepe sa puna o mare presiune pe francez incepand cu setul al doilea, sarbul impunandu-se cu 7-5 la tie-break. Dominatia lui Novak se face simtita din plin si al treilea set, atunci cand al treilea favorit al competitiei castiga cu un categoric 6-1.

Pe fondul unor probleme medicale (dureri mari la stomac), Djokovic incepe sa piarda teren in fata lui Tsonga, sarbul fiind incapabil sa se miste pe teren la fel ca in prima parte a meciului. In aceste conditii, francezul castiga setul patru cu 6-3 si trimite partida in decisiv.

Cu o prospetime fizica superioara, Tsonga il plimba pe Djokovic pe tot terenul, fara ca sarbul sa poata raspunde. A fost 6-1 pentru Jo-Wilfried dupa 33 de minute de joc.

Jo-Wilfried Tsonga - Novak Djokovic 7-6(8), 6-7(5), 1-6, 6-3, 6-1

In semifinale, Tsonga va da piept cu Roger Federer, numarul unu mondial. Demn de mentionat este faptul ca scorul in intalnirile directe este 1-1.

"Simt ca as putea sa continui chiar si dupa cinci seturi. A fost o disputa foarte grea cu Djokovic, cel care a jucat foarte bine in primele trei seturi. Nu am stiut ca Novak are unele probleme medicale (nr. dureri mari de stomac), arbitrul nu mi-a comunicat nimic. Oricum, sarbul ramane unul dintre cei mai buni jucatori din lume. Va fi un duel incredibil cu Federer, dar sper ca publicul sa ma sustina pe mine" - Tsonga imediat dupa victoria cu Djokovic.