Roger Federer, numarul 1 mondial in ierarhia ATP il va intalni in turul al doilea al turneului de Mare Slem Australian Open pe singurul roman ramas pe tabloul de simplu, Victor Hanescu. Favorit in fata romanului, elvetianul nu-l ia drept tinta sigura pe Hanescu.

Roger Federer nu a avut o sarcina usoara in primul tur de la Australian Open. Favoritul numarul unu de pe Melbourne Park a facut un adevarat tur de forta in fata rusului Igor Andreev pentru a se califica in runda a doua. Elvetianul a castigat cu 4-6, 6-2, 7-6 (2), 6-0, dar a inregistrat primul sau set pierdut in debutul unui turneu de Mare Slem.

Hanescu, aflat pe locul 44 in ierarhia ATP, va fi adversarul lui Federer in turul secund, dar romanul nu este luat drept tinta sigura de elvetian. "El a fost accidentat recent si jocul meu poate fi destul de neplacut pentru el. Hanescu este un jucator periculos, cu foarte mult potential. Si-a imbunatatit jocul foarte mult, mai ales serviciul", a declarat Roger Federer despre adversarul sau din turul al doilea, potrivit drs.ch.

Federer il conduce cu 3-0 pe Hanescu in intalnirile directe, dupa victoriile din 2004 la Cupa Davis (7-6(4), 6-3, 6-1), din 2005 de la Roland Garros (6-2, 7-6 (3), 6-3) si din 2008 la Estoril (6-3, 6-2).

Meciul dintre Roger Federer si Victor Hanescu va avea loc la ora locala 19:00 (ora 10:00 a Romaniei).