Romania a pierdut intalnirea cu Spania din Grupa A a turneului mixt Hopman Cup ce se desfasoara la Perth (Australia), dupa ce Sorana Cirstea a cedat in doua seturi in fata sportivei Maria Jose Martinez Sanchez, scor 4-6, 3-6, iar Victor Hanescu a abandonat in fata lui Tommy Robredo, dupa ce a pierdut primul set cu 3-6. Cu aceasta victorie in fata Romaniei, Spania si-a asigurat prezenta in finala turneului.

Cirstea a avut sansa unui break in debutul partidei cu Sanchez, insa nu a reusit sa fructifice cele trei mingi pe care le-a avut. Sportiva din Spania a ramas concentrata, a atacat la momentul potrivit, a facut break la scorul de 3-3 si si-a adjudecat primul set cu 6-4.

Setul secund incepe foarte bine pentru adversara Soranei, Sanchez debutand cu un nou break. Cirstea a readus sperantele romanilor la 2-1 in defavoarea sa, cand a obtinut primul sau break din acest meci. Efortul sau nu a fost indeajuns, insa, deoarece spanioloaica reuseste rebreak-ul si se impune in setul secund cu 6-3, aducand astfel si primul punct al ibericilor din confruntarea cu Romania din Grupa A.

In cea de-a doua partida de marti, Victor Hanescu a fost nevoit sa abandoneze in fata spaniolului Tommy Robredo, din cauza unei accidentari. Robredo a facut break inca de la primul serviciu al romanilor si dupa cateva minute de joc avea un avans de 3 game-uri. Hanescu se confrunta cu dureri la picior, pierde setul cu 6-3 si renunta la meci.

"E foarte trist ca am castigat asa. Am jucat foarte bine, m-am simtit foarte bine si sunt fericit din aceasta cauza. Imi pare rau pentru Victor, sper sa joace meciul de mixt", a declarat Tommy Robredo dupa meci, potrivit gsp.ro.

Romanii au decis sa renunte la meciul de dublu-mixt, astfel ca Sanchez si Robredo vor juca intr-un meci demonstrativ impotriva Soranei Cirstea si a castigatorului de la Wimbledon in 1987, australianul Pat Cash.

In prima confruntare a Grupei A de la Hopman Cup, turneu mixt organizat anual de ITF, Romania a reusit surpriza si s-a impus in fata favoritei competitiei, Australia, scor 2-1.