Roger Federer va juca in finala de la US Open impotriva argentinianului Juan Martin del Potro, dupa ce a trecut, duminica, de sarbul Novak Djokovic, scor 7-6 7-5 7-5. Numarul unu mondial a facut spectacol la Flushing Meadows, obtinand trei puncte de meci cu un retur castigator printre picioare. Urmatorul obiectiv al lui Federer este obtinerea primului sau Grand Slam din postura de tata.

Desi a reusit un break in primul set si a condus cu 4-2, Djokovic nu a putut rezista in fata lui Roger Federer. "Am avut sentimentul ca am fost aproape de victorie in toate seturile. Dar in momentul in care sunt aproape de a face break sau cand conduc in set cu un break incep sa fac din ce in ce mai multe greseli nefortate. Nu vreau sa mentionez cuvantul noroc, dar azi nu am avut deloc asa ceva. De aceea sunt putin dezamagit. Am incercat sa trag de mine si sa astept ocazii. Dar cand mi s-au oferit nu le-am folosit. Din nou. Esti acolo, ai un pas inainte si nu profiti. Dar acesta este tenisul", a declarat Djokovic, potrivit Reuters.

"In momentul de fata sunt destul de relaxat. Vom vedea cum va fi in finala. Vreau sa continui cu acest joc bun. Ar fi minunat sa obtin primul meu Grand Slam din postura de tata", a declarat Federer.

Cel mai frumos punct al semifinalei dintre Roger Federer si Novak Djokovic: