Edina Gallovits s-a calificat in semifinalele turneului de tenis de la Budapesta, dotat cu premii totale de 220.000 dolari. Romanca a dispus in sferturi de croata Petra Martic, scor 6-3, 7-6. Gallovits o poate intalni in urmatoarea confruntare pe favorita numarul unu a turneului, Patty Schnyder (Elvetia).

Martic (nr. 135 WTA) a salvat doua mingi de break in primul set, dar Gallovits a reusit sa se impuna cu 6-3. In setul secund situatia a fost mai echilibrata, soarta partidei urmand a fi decisa in tie-break. In semifinale, Gallovits o va intalni pe castigatoarea partidei dintre Patty Schnyder (Elvetia) si rusoaica Alisa Kleybanova.

Pentru accederea in penultima faza a competitiei, romanca va primi un cec in valoare de 10.200 dolari si 130 puncte ATP.

In cadrul acestui turneu au mai participat trei jucatoare din Romania. Monica Niculescu a fost eliminata in primul tur de rusoaica favorita numarul 5, Alisa Kleybanova (0-6, 3-6). Irina Begu a parasit turneul tot din primul tur, cand a fost eliminata de israelianca Shahar Peer, scor 1-6, 6-4, 4-6. Raluca Olaru a fost invinsa in optimi de favorita numarul sase, ucraineanca Alona Bondarenko (4-6, 6-4, 4-6).

Parcurs Edina Gallovits:

Primul tur:

Edina Gallovits - Tsvetana Pironkova (Bulgaria) 7-5, 6-2

Optimi:

Edina Gallovits - Sybille Bammer (Austria - cap de serie nr. 3) 4-6, 7-5, 6-2

Sferturi:

Edina Gallovits - Petra Martic (Croatia) 6-3, 7-6