Nadal a bifat al 32-lea meci fara infrangere pe zgura dupa ce l-a invins in sferturile de finala de la Madrid pe Fernando Verdasco. Adversarul sau din semifinale, Novak Djokovic, l-a eliminat pe croatul Ivan Ljubicic, iar daca il invinge pe Nadal si ajunge in finala, isi poate recupera locul 3 mondial de la Murray, trimis acasa de Del Potro.

Liderul mondial nu a pierdut niciun set la Madrid si l-a invins pe conationalul sau, Verdasco, in minimum de seturi, 6-4 7-5. "Nici macar nu consider ca sunt favorit la acest turneu", a spus Nadal pentru site-ul oficial al competitiei. "Sunt unul dintre cei patru jucatori calificati la in semifinale si vom vedea ce se intampla pentru ca aceste conditii de la Madrid sunt diferite de cele existente pe un teren normal de zgura, iar faptul ca-l voi intalni din nou pe Nole Djokovic va fi o adevarata provocare pentru mine. Djokovic o sa incerce sa ma faca sa intru mai mult in teren pentru a lovi mai des cu forehand-ul", a adaugat spaniolul despre sansele sale impotriva sarbului.

Novak Djokovic s-a calificat in semifinale dupa ce l-a invins pe Ivan Ljubicic, scor 6-4 6-4. "Altitudinea de aici a fost pe gustul sau, insa am stiut ca trebuie sa returnez cat mai multe mingi pentru a putea avea mai multe sanse in schimburile lungi. Asta a fost cheia victoriei mele. In fata lui Rafa o sa incerc sa ma adun fizic si psihic pentru a putea produce o surpriza in semifinale", a spus Djokovic, care il va intalni pe Nadal pentru un loc in finala. Sarbul nu a castigat niciodata pe zgura in fata lui Nadal.

In cealalta semifinala se intalnesc Roger Federer si Juan Martin del Potro. Elvetianul l-a invins pentru a 18-a oara pe americanul Roddick, intr-un meci de trei seturi, 7-5, 6-7(5), 6-1. "Cred ca Andy a servit foarte bine si eu am jucat niste puncte la fel de bine. Trebuia sau puteam sa castig meciul asta in doua seturi, dar se mai intampla si astfel de lucruri cand joci impotriva lui Andy", a spus Federer.

Meciul zilei l-au oferit insa Del Potro si Murray - argentinianul a stricat reuniunea in semifinale a primilor patru clasati in topul mondial impunandu-se in fata numarului 3 mondial cu 7-6(4), 6-3. "Aceasta saptamana a fost buna. Am jucat cel mai bun tenis impotriva lui Robredo. Impotriva lui Del Potro am crezut ca lovesc destul de bine mingea, dar tactica mea se pare nu a fost tocmai una potrivita", a spus Andy Murray pentru BBC. Ultima intalnire dintre Del Potro si Federer nu ii aduce amintiri placute argentinianului. In sferturile de finala de la Australian Open, Federer l-a spulberat pe Del Potro cu 6-3 6-0 6-0.