Jocul deosebit, care ajunge aproape de perfectiune, al spaniolului Rafael Nadal este obiectul de studiu al profesorilor de renume din biomecanica, acestia explicand, cu ajutorul studiilor video, de ce Rafa domina clar tenisul mondial, informeaza AS.

Xavier Aguado, profesor la Facultatea Stiintelor Sportului de la Castilla - La Mancha, a studiat jocul lui Nadal din punct de vedere biometric, loviturile ibericului fiind disecate atent.

Astfel, s-a ajuns la concluzia ca Nadal realizeaza aproximativ 5000 de rotatii ale unei mingi pe minut, fata de cele 4000 ale lui Roger Federer, marele sau rival la suprematia in tenisul de camp masculin.

Pentru o imagine de ansamblu, majoritatea jucatorilor din circuitul profesionist obtin in medie 2700 de rotatii ale unei mingi in decurs de un minut. Viteza superioara si plasamentul deosebit ii creeaza lui Nadal superioritate clara pe teren.

"Are lovituri de o acuratete iesita din comun. Tehnica deosebita il ajuta sa obtina traiectorii aproape utopice. In plus, pe langa factorul tehnic, acestea au o putere foarte mare, lucru care complica si mai mult situatia jucatorilor adversi. Ganditi-va ca o minge obtine 5000 de rotatii pe minut dupa ce pleaca din racheta sa", a declarat Xavier Aguado.

"In mainile sale, mingea prinde o viteza incredibila, de o violenta greu de imaginat", completeaza Andy Murray, unul dintre marii sai rivali de pe terenurile de tenis.