Primii cinci jucatori de tenis din clasamentul ATP declara ca isi doresc sa castige Australian Open. Federer vrea sa egaleze recordul lui Pete Sampras, cu toate ca nu a inceput prea stralucit anul. Rafa Nadal isi doreste sa isi pastreze suprematia si sa repete performanta lui Andre Agassi, care s-a impus pe toate suprafetele de joc. Djokovic vrea sa isi apere titlul castigat anul trecut, Andy Murray viseaza la primul sau Grand Slam si sa il mai invinga o data pe Federer iar Tsonga are dureri de spate si ar putea sa rateze turneul, desi si-a propus sa triumfe la Melbourne, intrucat anul trecut, a fost invins in finala in patru seturi de Djokovic.

Specialistii preconizeaza ca finala sa se dispute intre Federer si Nadal, mai ales ca si programul este favorabil unei intalniri de gradul trei intre elvetian si spaniol. Djokovic si Murray ar putea insa sa se intalneasca in semifinale.

Rafael Nadal:

"Sa castigi Wimbledonul pentru prima oara la capatul unui meci incredibil impotriva lui Federer a fost incredibil, insa titlul de la Roland Garros este cel mai important pe care l-am castigat. Am iesit 2 luni din circuit, dar m-am antrenat si am sperante ca voi fi la cel mai inalt nivel posibil. Intotdeauna voi avea sanse sa castig turnee importante si sper sa incep in Australia"

Roger Federer:

Am asteptari mari si vreau sa joc foarte bine inca din start. Incerc sa dobor recordul lui Pete Sampras, care are 14 Grand Slem-uri castigate. Am simtit presiune atunci cand am castigat al saptelea Grand Slem si toata lumea se astepta de la mine sa castig toate meciurile, sa fiu invincibil. Am scapat de povara asta si ma simt usurat. Sunt foarte motivat si vreau sa raman asa pentru multa vreme

Novak Djokovic:

E o alegere grea atunci cand renunti la un anumit tip de racheta, in detrimentul alteia. Am avut rezultate bune, am terminat bine sezonul, dar vreau sa fiu si mai bun. Normal ca vizez Australian Open

Andy Murray:

Cu cat joci mai multe meciuri impotriva lui Federer, cu atat nu iti mai e frica sa castigi meciul. Nu mai sunt deloc nervos cand joc impotriva lui Federer sau Nadal, pentru ca stiu ca pot sa ii inving. Mi-ar placea sa castig un Grand Slem.

Jo-Wilfred Tsonga:

Normal ca pot sa ii bat si pe Federer si pe Nadal si pe Murray si pe Djokovici. Ce, nu am mai facut-o? O sa incerc sa fac acest lucru si acum. Nu simt nicio presiune, vreau doar sa joc un tenis de calitate, niciodata nu voi pune presiune pe mine. Vreau doar sa joc tenis, atat.