Sorana Cirstea a invins-o pe Anna Chakvetadze cu 6-2, 1-6, 6-2, in turul secund al turneului WTA de la Charleston, Carolina de Sud. Chakvetadze ocupa locul sase in clasamentul mondial si era a treia favorita la castigarea turneului american. Rusoaica este prima jucatoare din Top 10 pe care o invinge Cirstea intr-un turneu de tenis.

"Pana acum spuneam ca hard-ul este suprafata mea preferata, dar acum m-am razgandit. Imi place aceasta zgura verde. Mai mult chiar decat zgura rosie. Mi se potriveste bine, datorita stilului meu de joc foarte agresiv", a declarat Cirstea la finalul jocului.

Sorana Cirstea, 18 ani, locul 86 in lume, o invinsese in primul tur pe Vania King din Statele Unite, tot in trei seturi. In runda a treia, romanca o va infrunta pe invingatoarea dintre Sara Errani (Italia) si Alize Cornet (Franta).

Pentru calificarea in turul trei, Cirstea va primi 60 de puncte WTA si un cec de 13.285 dolari.