"Voi lupta, mai am multi ani in fata si sunt sigur ca voi mai avea parte de o asemenea provocare. E pacat ca nu am reusit a treia oara, dar poate voi reusi a patra oara", a spus Simona Halep imediat dupa finala pierduta sambata la Australian Open in fata danezei Caroline Wozniacki (6-7, 6-3, 4-6).

Simona Halep, la AOFoto: ausopen.com

Simona, extenuata si trista, si-a inceput discursul cu felicitari adresate Carolinei si tatalui sau (care e si antrenorul ei) si a recunoscut sportiv ca daneza "a fost mai buna decat mine".

Simona le-a multimit familiei si echipei, dar si romanilor care au sustinut-o pe tot parcursul turneului: "Ati fost minunati, sper sa ne revedem la anul!".

Aceasta este cea de-a treia finala de Grand Slam pierduta de Simona Halep, care pierde si locul 1 in clasamentul WTA in favoarei invingatoarei de azi, Caroline Wozniacki.