Jucatoarea britanica de tenis Johanna Konta, locul 10 WTA, a pus capat colaborarii cu belgianul Wim Fissette, antrenor care a pregatit-o pe Simona Halep in 2014, informeaza The Guardian.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Dupa ce am analizat si am discutat, eu si Wim am convenit sa ne incheiem colaborarea. Lucrurile s-au terminat amiabil si ii doresc numai bine lui Wim. Am reusit multe impreuna si vreau sa ii multumesc pentru rabdare, pentru ca a muncit mult si mi-a impartasit cunostintele sale", a precizat Konta intr-un comunicat, potrivit News.ro.

Pentru britanica sezonul 2017 este incheiat, din cauza unei probleme la picior.

In acest an, Konta a ajuns in semifinale la Wimbledon si in sferturi la Australian Open si a castigat turneele de la Sydney si Miami.

Jucatoarea britanica era pregatita de Wim Fissette din decembrie 2016. Konta va continua sa lucreze cu restul echipei sale: Andrew Fitzpatrick, Gill Myburgh, Milly Mirkovici si Elena Sosa.