Romania va juca in Israel un meci decisiv pentru ramanerea in Grupa I a Zonei Europa/Africa a Cupei Davis. Florin Mergea nu va juca in aceasta confruntare, acesta explicand gestul intr-o postare pe contul personal de Facebook: "Sunt lucruri de ordin intern pe care nu pot sa le fac publice fara a crea un conflict".

HotNews.roFoto: Hotnews

"Din pacate nu voi face deplasarea in Israel. Stiu ca foarte multi dintre voi abia asteptati sa ma vedeti din nou sub culorile nationalei. Am muncit foarte mult, alaturi de echipa mea, in ultimele saptamani pentru a fi pregatit pentru acest meci. Motivul pentru care nu voi juca nu tine de sanatate, ci de anumite lucruri de ordin intern pe care nu pot sa le fac publice fara a crea un conflict. Cupa Davis a fost si ramane unul din motivele pentru care joc tenis si imi doresc sa revin cat mai repede in echipa, insa sub alte circumstante" - Florin Mergea, pe contul personal de Facebook.

Aflat pe locul 47 in ierarhia ATP de dublu, Mergea a mai renuntat in trecut la echipa de Cupa Davis a Romaniei dupa unele conflicte avute cu Andrei Pavel (cel care este si acum capitan-nejucator al formatiei tricolore), informeaza News.ro.

Mai mult, site-ul oficial al competitiei anunta lotul convocat de Andrei Pavel, iar pe langa Mergea nu fac parte din echipa nici Horia Tecau (11 ATP la dublu) si Marius Copil (74 ATP). Practic, Romania merge in Israel fara cei mai buni jucatori ai ei.

Lotul Romaniei pentru confruntarea cu Israel:

Dragos Dima (464 ATP), Nicolae Frunza (588 ATP), Vasile Antonescu (649 ATP) si Bogdan Borza (793 ATP).

In perioada 27-29 octombrie, Romania va intalni Israelul, in deplasare, intr-o partida decisiva pentru mentinerea in Grupa I a Zonei Europa/Africa a Davis Cup.