Jucatoarea ceha de tenis Karolina Pliskova, care de luni va deveni cea de-a 23-a jucatoare care va ocupa locul unu in clasamentul WTA, a scris, marti, pe contul de Instagram, ca isi va aminti mereu de aceasta zi, transmite News.ro.

Karolina Pliskova, eliminata in turul doi la WimbledonFoto: wimbledon.com

"Imi voi aminti mereu de aceasta zi! Desi acum nu sarbatoresc o victorie pe teren, am devenit numarul unu si asta inseamna foarte mult pentru mine. Acum, nici nu pot sa realizez ce am reusit. Am muncit din greu si vreau sa le multumesc celor care au crezut in mine, dar si celor care indoiau. Sa fiu numarul unu este si o mare responsabilitate. Sunt constienta de asta si promit ca voi face tot posibilul sa nu dezamagesc. As vrea sa multumesc familiei mele, echipei mele si oamenilor apropiati. Fara ei nu as fi unde sunt acum", a scris Pliskova.

Jucatoarea de tenis Simona Halep, cap de serie numarul 2 si locul 2 WTA, a fost invinsa, marti, de britanica Johanna Konta, a sasea favorita a competitiei si pozitia a saptea in ierarhia mondiala, scor 6-7 (2/7), 7-6 (7/5), 6-4, si a ratat calificarea in semifinale la Wimbledon, al treilea Grand Slam anului, ratand si sansa de deveni noul numar 1 mondial.

Daca ar fi acces in semifinale, Halep ar fi devenit numarul 1 mondial, loc ce va fi ocupat de luni de sportiva ceha Karolina Pliskova in locul germanei Angelique Kerber.