Karolina Pliskova (Cehia, locul 3 WTA), cap de serie numarul trei, a castigat, sambata, turneul de categorie Premier de la Eastbourne, dupa ce a invins-o in finala competitiei pe daneza Caroline Wozniacki (6 WTA), favorita numarul 6, scor 6-4, 6-4. Acesta este al doilea turneu pe iarba castigat de Pliskova, dupa cel de la Nottingham in 2016.

HotNews.roFoto: Hotnews

Partida a durat o ora si 22 minute.

A fost a sasea intalnire intre Pliskova si Wozniacki, jucatoarea din Cehia aflandu-se la a doua victorie. Cele doua sportive s-au mai confruntat in acest an de doua ori: in finala turneului de la Doha, unde castig de cauza a avut tot Pliskova (scor 6-3, 6-4) si in semifinalele turneului de la Miami, scor 5-7, 6-1, 6-1 pentru Caroline Wozniacki.

Karolina Plsikova (25 de ani) si-a trecut in palmares al noualea titlu din cariera si al treilea din acest an, dupa cele de la Brisbane si Doha.

Pliskova a ajuns pana in finala si la editia de anul trecut a competitiei de la Eastbourne, insa a fost invinsa de Dominika Cibulkova, scor 7-5, 6-3.

In sferturile turneului de la Eastbourne, Wozniacki a trecut de Simona Halep, locul 2 WTA si cap de serie numarul doi, scor 5-7, 6-4, 6-1.

Wozniacki (26 de ani) a mai jucat in acest an alte trei finale, toate pierdute: la Miami, scor 6-4, 6-3 cu Johanna Konta, la Dubai, scor 6-4, 6-2 cu Elina Svitolina, la Doha, scor 6-3, 6-4 cu Karolina Pliskova. De-a lungul carierei, daneza a castigat 25 de turnee si a mai disputat alte 20 de finale.

Jucatoarea din Danemarca s-a impus la Eastbourne in 2009, cand a invins-o in finala pe frantuzoaica Virginie Razzano.

Vezi aici ultimul punct al meciului: