Directorul executiv al All England Club, Richard Lewis, a fost si mai transant decat presedintele Philip Brook cand a venit vorba de Ilie Nastase, precizand ca fostul tensimen va fi oprit la portile complexului de la Wimbledon daca va incerca sa intre cu bilet, informeaza News.ro.

Ilie NastaseFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Presedintele All England Club, Philip Brook, a confirmat, miercuri, ca Ilie Nastase nu va fi invitat in Loja Regala la editia din acest an a turneului de la Wimbledon, in urma incidentelor in care a fost implicat capitanul nejucator al Romaniei la intalnirea cu Marea Britanie de la Mamaia, din FedCup.

"Ceea ce a facut, trebuie sa spunem, actiunile lui nu au fost foarte bune si le condamnam. In ceea ce priveste Loja Regala, el nu o sa primeasca anul acesta o invitatie", a declarat Brook, potrivit The Guardian.

Conform agentiei Reuters, Lewis a mers mai departe, spunand ca Nastase "ar putea fi oprit" la portile complexului de la Wimbledon, daca va incerca sa intre cu bilet.

Federatia Internationala de Tenis l-a suspendat provizoriu pe Nastase ca urmare a comportamentului pe care l-a avut la intalnirea de Fed Cup Romania - Marea Britanie, astfel ca nu va avea acces la competitiile ITF si nu va primi acreditare.

ITF i-a ridicat, la 22 aprilie, acreditarea lui Ilie Nastase, dupa ce a avut un conflict cu arbitrii, cu Johanna Konta si cu capitanul-nejucator Anne Keothavong. El nu a mai fost capitanul echipei Romaniei la meciurile de duminica.

Dupa incidentele din prima zi a confruntarii de la Mamaia, presedintele Federatiei Britanice de Tenis (LTA), Michael Downey, a anuntat, intr-un comunicat, ca forul pe care il conduce va depune o plangere la ITF cu privire la comportamentul lui Ilie Nastase si asteapta o ancheta completa.

"Suntem profund socati de actiunile de ieri si de azi, de pe teren, ale capitanului Romaniei, Ilie Nastase. Nu este loc in sport pentru acest tip de comportament, nu este acceptabil si integritatea sportului trebuie sa fie primordiala. Arbitrul ITF, presedintele si vicepresedintele federatiei romane si-au cerut scuze in fata Johannei si capitanului echipei Marii Britanii, Anne Keothavong. Prioritatea noastra acum este binele Johannei si Annei, precum si al intregii echipe, sa le oferim sustinerea de care au nevoie si sa ne asiguram ca sunt pregatite cel mai bine pentru maine. Ii multumim Simonei Halep pentru ca a avut curaj si s-a adresat publicului in interesul fair-play-ului si in spiritul competitiei. Vom depune o plangere oficiala la ITF dupa aceasta intalnire si asteptam o ancheta completa cu privire la comportamentul capitanului Romaniei", se arata in comunicatul presedintelui LTA.

Ca tenismen, Ilie Nastase a fost de doua ori finalist la simplu la Wimbledon (1972 si 1976) si a castigat o data finala la dublu (1973), in echipa cu Jimmy Connors.

Raspunsul lui Ilie Nastase

"Dar sa traiesc am voie? Am voie sa ma duc la Londra, sa intru in oras? Sa ii intrebati asta! Nici in Anglia poate ca nu am voie sa merg. Ce am facut? Am omorat vreun om?" - Ilie Nastase pentru Prosport.

"Eu am o problema cu ITF-ul (n.r. - Federatia Internationala de Tenis). Pana nu da o decizie clara ITF-ul, Wimbledon-ul nu are de ce sa aiba ceva cu mine. Luati-o cum vreti, ca pe o razbunare... nu prea ma mai intereseaza. Eu atata stiu si ar trebui sa ii intrebati pe ei: in '73, cand n-a vrut sa joace nimeni la Wimbledon si eu am jucat - nu conteaza? La asta nu se gandesc? Dar daca ei sunt atat de minsculi la minte, eu nu am ce sa le fac. Ce legatura are Wimbledon-ul cu ceea ce am spus eu despre Serena si cu meciul din Romania? Daca faceam prost la Wimbledon, intelegeam sa fiu suspendat. Dar asa, nu inteleg", a completat Ilie Nastase pentru Prosport.

S-ar putea sa te intereseze si:

Ziua in care Ilie Nastase a stricat sarbatoarea tenisului: Cum le-a injurat pe Johanna Konta si Anne Keothavong, dar si pe arbitrul principal al meciului cu Marea Britanie

Incidentele de la Mamaia, pe prima pagina in presa internationala: "Shame, set and match", "Ilie Nastase provoaca haos"

Sorana Cirstea: "Am fost facuta peste tot in lume tiganca, idioata, dar nu am iesit de pe teren. De ce nu s-a oprit meciul imediat dupa incidentul cu Ilie?"