Perechea Florin Mergea/Aisam-Ul-Haq Qureshi (Romania/Pakistan) s-a calificat, luni, in optimile probei de dublu din cadrul turneului Masters de la Monte Carlo, dotat cu premii in valoare totala de 4.273.775 de euro.

Florin Mergea, la fileuFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Mergea si Qureshi au invins, in runda inaugurala, cu scorul de 6-4, 6-4, dupa o ora si 16 minute, perechea Marin Cilic/ Philipp Petzschner (Croatia/ Germania).

In optimi, Mergea si Qureshi vor juca impotriva cuplului spaniol Feliciano Lopez/ Marc Lopez, cap de serie numarul 7.

Pentru calificarea in runda secunda, Mergea si Qureshi vor primi cate 90 de puncte in clasamentul ATP de dublu si un cec in valoare de 16.550 de euro.

La editia din 2016 a turneului de la Monte Carlo, Florin Mergea (alaturi de Rohan Bopanna) a ajuns pana in sferturile de finala.

Pe tabloul de dublu se afla si perechea Horia Tecau/ Jean-Julien Rojer (Romania/ Olanda), cap de serie 8, care a avut bye in primul tur. In optimi, Tecau si Rojer se vor duela cu invingatorii partidei dintre perechea spaniola Pablo Carrena-Busta/ Guillermo Garcia-Lopez si cuplul Romain Arneodo/Hugo Nys (Monaco/ Franta).