Simona Halep, locul 5 WTA si cap de serie numarul 3, o va intalni pe Anett Kontaveit (Estonia, locul 112 WTA), jucatoare venita din calificari, in turul al treilea al turneului de categorie Premier Mandatory de la Miami.

Simona HalepFoto: bnpparibasopen.com

In varsta de 21 de ani, Kontaveit a invins-o pe rusoaica Ekaterina Makarova, locul 35 WTA si cap de serie numarul 33, scor 6-7 (1), 6-2, 6-2, in turul doi al competitiei de la Miami.

In prima runda, sportiva estona a trecut de japoneza Kurumi Nara (locul 103 WTA), scor 6-2, 6-1.

Simona Halep a intrat in competitie direct in turul al doilea, jucatoarea noastra invingand-o pe japoneza Naomi Osaka, locul 49 WTA, scor 6-4, 2-6, 6-3.

Kontaveit a ocupat anul trecut locul 73 in clasamentul WTA, aceasta fiind cea mai buna clasare din cariera sa.

Halep si Kontaveit nu s-au mai intalnit pana acum.

Tot in turul al treilea al turneului de la Miami, Patricia Maria Tig (locul 95 WTA) o va infrunta pe americanca Venus Williams (12 WTA), cap de serie numarul 11, in timp ce Sorana Cirstea (65 WTA) o va avea adversara pe daneza Caroline Wozniacki (14 WTA), favorita numarul 12.