Israeliana Shahar Peer, fosta ocupanta a locului 11 WTA (ianuarie 2011), si-a anuntat retragerea din activitatea de jucatoare de tenis, la varsta de 29 de ani, din cauza unor probleme medicale la umar, informeaza News.ro.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Vreau sa va impartasesc una dintre cele mai grele decizii pe care le-am luat in viata mea. Dupa 23 de ani, din care 13 la nivel profesionist, ma retrag. Am luat aceasta decizie din cauza unei inflamatii cronice la umar, ce ma impiedica de doi ani sa evoluez la nivelul la care sunt obisnuita", a scris Peer pe pagina sa de Facebook.

In cariera ei, inceputa in circuitul profesionist in 2004, Peer a castigat cinci turnee la simplu, Suzhou (WTA 125), in 2013, Guangzhou, Taskent, in 2009, Pattaya City, Praga si Istanbul, in 2006, si a mai disputat alte patru finale, obtinand premii in valoare totala de 5,15 milioane de dolari.

Ea a fost prima jucatoare din Israel care a acces in sferturile de finala ale unui Grand Slam, la Australian Open, in 2007, repetand performanta la US Open, in acelasi an, si tot prima sportiva din tara ei care a evoluat intr-un stat din Peninsula Arabica, la Qatar Open, in 2008. In Cupa Federatiei, Peer a jucat 76 de partide, castigand 45.

Ultimul meci pe care Shahar Peer l-a disputat a avut loc in urma cu un an, in turul I al calificarilor turneului de la Monterrey.