Roger Federer, sanse mari sa joace tenis in circuitul ATP pana la finalul lui 2019

de Adrian Ilincescu     HotNews.ro
Marţi, 21 februarie 2017, 12:37 Sport | Tenis

Roger Federer, la Australian Open
Foto: australianopen.com
Pe 8 august 2017, Roger Federer va implini 36 de ani. In ianuarie, elvetianul a reusit sa isi completeze lista turneelor de Grand Slam castigate, dupa ce s-a impus la Australian Open. Cu o zestre de 18 turnee majore castigate (record absolut), Fedex ar mai putea evolua inca doua sezoane in afara de anul in curs, dupa cum informeaza presa britanica.

Revenit dupa o pauza de cateva luni (a fost accidentat la genunchi), Mister Perfect a impresionat la Melbourne, acolo unde a dat peste cap toate pronosticurile. Dupa o finala de cinci seturi cu rivalul Rafael Nadal, Fedex a simtit din nou (dupa o pauza de cinci ani) gustul victoriei intr-un turneu de Grand Slam. Cum a aratat drumul lui Federer catre titlul 18: victorii cu Jurgen Melzer, Tomas Berdych, Kei Nishikori, Mischa Zverev, Stan Wawrinka si Rafael Nadal.

Toate gandurile duc acum, dupa ce Roger ne-a aratat ca isi traieste a doua tinere in sportul de performanta, catre o singura intrebare: cand se va retrage campionul elvetian?

Jurnalistii britanici au scos la iveala un aspect important: Federer ar fi semnat deja o intelegere cu organizatorii turneului ATP de la Basel (orasul natal) pentru a evolua inca trei editii. Turneul elvetian face parte din categoria "500" si se desfasoara in luna octombrie, incepand din anul 1995.

Prezenta la trei editii inseamna ca Roger ar evolua pana la finalul sezonului 2019, moment la care ar avea 39 de ani. Daca va fi ferit de accidentari, Federer ar putea juca pana la o varsta la care multi sunt deja antrenori sau au iesit din circuit de sezoane bune.

In 2016, Federer nu a putut sa joace la Basel, din cauza accidentarii la genunchi. Isi doreste insa sa evolueze in 2017, 2018 si 2019. Roger are deja sapte titluri la competitia indoor elvetiana.

"De-abia astept sa joc in toamna acasa, la Basel. Sa evoluez la Basel a fost mereu ca un bonus dupa un sezon incarcat" - Roger Federer.

Victoriile nu il vor lasa sa se retraga - Boris Becker

"Federer ne-a aratat un tenis incredibil la Melbourne. Sa castigi 18 turnee de Grand Slam, nu este la indemana oricui. Roger face ca tenisul sau sa para atat de usor, fara mare efort. Cu cat va castiga meciuri, cu atat cred ca isi va amana retragerea din sportul profesionist. Tenisul jucat la un nivel inalt este despre mentalitate si nu atat despre forma in care te afli. Maturitatea este foarte importanta in tenis" - Boris Becker, printre altele fost antrenor al lui Novak Djokovic.

De-a lungul unei cariere de invidiat, Federer a castigat doar din premiile din tenis $101,605,085. A castigat 1087 de meciuri si a pierdut 245. A devenit pentru prima data numarul unu mondial la data de 2 februarie 2004. In 2017, Fedex are un bilant foarte bun: 7 victorii si nicio infrangere in meciurile oficiale.

Roger are 18 Grand Slam-uri castigate, dupa cum urmeaza: sapte la Wimbledon (2003, 2004, 2005, 2006, 2007, 2009, 2012), cinci la Australian Open (2004, 2006, 2007, 2010, 2017), cinci la US Open (2004, 2005, 2006, 2007, 2008) si un trofeu la Roland Garros (2009).


Citeste mai multe despre   





















2066 vizualizari


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică