​Perechea romano-indiana Florin Mergea/Rohan Bopanna a fost invinsa cu 7-6 (3), 6-4 de cuplul Treat Huey (Filipine)/Max Mirnîi (Belarus), joi, in optimile de finala ale probei de dublu din cadrul turneului ATP World Tour Masters 1.000 de la Cincinnati.

HotNews.roFoto: Hotnews

Partida a durat 69 de minute, timp in care Mergea si Bopanna au reusit 13 asi, fata de 7 ai invingatorilor.

Mergea si Bopanna, capi de serie numarul 7, vor primi pentru participare 16.840 dolari si 90 de puncte ATP.

Horia Tecau si Jean-Julien Rojer au invins perechea Dominic Inglot (Marea Britanie)/Marcin Matkowski (Polonia), scor 6-3, 4-6, 10-8, si s-au calificat in sferturile de finala.

Tecau si Rojer vor intalni cuplul Jamie Murray (Marea Britanie)/Bruno Soares (Brazilia), favoritii numarul trei.