Perechea alcatuita din jucatoarea romana de tenis Monica Niculescu si americanca Vania King s-a calificat in sferturile de finala ale probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Cincinnati (Ohio), dotat cu premii totale de 2.503.250 dolari, joi, in urma victoriei cu 3-6, 6-2, 10-4 in fata principalelor favorite, frantuzoaicelor Caroline Garcia/Kristina Mladenovic, potrivit Agerpres.

Niculescu si King au mai facut pereche anul acesta la Shenzhen, unde au castigat titlul.

Cele doua s-au impus intr-o ora si 9 minute si au un bilant de sase victorii din tot atatea meciuri in actuala formula in 2016.

Niculescu, aflata pe cel mai bun loc al carierei la dublu (16), si King si-au asigurat un cec de 18.590 dolari si 190 puncte WTA, iar in sferturi vor infrunta castigatoarele din meciul dintre Julia Goerges (Germania)/Karolina Pliskova (Cehia), favoritele numarul cinci, si Anna-Lena Groenefeld (Germania)/Kveta Peschke (Cehia).