Sorana Carstea (97 WTA) s-a calificat, marti, in optimile turneului WTA de la Mallorca (Spania), competitie dotata cu premii totale in valoare de 250.000 de euro. Venita din calificari, Sorana a invins-o pe Yulia Putintseva (Kazakhstan, locul 36 WTA).

Sorana CarsteaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Yulia, cap de serie numarul cinci, a fost invinsa in doua seturi, scor 6-3, 6-2, de Sorana, dupa un meci care a durat o ora si 17 minute.

In optimi, Carstea o va intalni pe Daniela Hantuchova (Slovacia, beneficiara a unui wild-card din partea organizatorilor - locul 163 WTA). Pentru calificarea in optimi, Sorana va primi 2.669 de euro si 30 de puncte in ierarhia WTA.

Turneul de la Mallorca (Spania) se desfasoara pe iarba, face parte din categoria "International", iar aceasta este prima editie. Competitia este una pregatitoare pentru Wimbledon, al treilea turneu de Grand Slam al anului.