Perechea Florin Mergea si Horia Tecau (cap de serie numarul doi) a invins cuplul Viktor Troicki/Mikhail Youzhny (Serbia/Rusia), scor 3-6, 7-6 (4), 10-8, in optimile de finala ale turneului de tenis de la Stuttgart.

Horia Tecau si Florin MergeaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Pentru accederea in sferturile de finala ale turneului, Mergea si Tecau si-au asigurat 45 de puncte in clasamentul ATP si au obtinut un cec in valoare de 5.340 de euro.

Urmatorii adversari ai romanilor vor fi castigatorii din partida Florian Mayer/Philipp Oswald (ambii din Germania) - Juan-Martin Del Potro/Taylor Fritz (Argentina/SUA).

Turneul de Stuttgart se disputa pe iarba si este dotat cu premii totale de 675.645 de euro.