Fernando Verdasco s-a calificat in ultimul act al BRD Nastase Tiriac Trophy, dupa ce l-a invins pe compatriotul Guillermo Garcia Lopez (castigatorul din 2015 al competitiei), scor 6-3, 3-6, 6-2. In marea finala de duminica, ibericul il va intalni pe Lucas Pouille (7-6(4) 6-3 cu Federico Delbonis).

Verdasco (32 de ani, locul 86 ATP) s-a impus dupa o partida care a durat o ora si 56 de minute in fata lui Garcia Lopez (32 de ani, locul 37 ATP).

In cealalta semifinala, Lucas Pouille (22 de ani, locul 72 ATP) a trecut in doua seturi de Federico Delbonis (Argentina, 25 de ani, locul 40 ATP), scor 7-6(4), 6-3.

Pentru performanta de pana acum, Pouille si Verdasco vor primi cate 43.430 de euro si 150 de puncte in clasamentul ATP, in timp ce Garcia Lopez si Delbonis vor pleca acasa cu cate 23.525 de euro si 90 de puncte ATP.

Semifinale, rezultate:

Fernando Verdasco - 4-Guillermo Garcia-Lopez 6-3 3-6 6-2

Lucas Pouille - 3-Federico Delbonis 7-6(4) 6-3.

Finala de dublu se va disputa duminica, de la ora 11:30, in timp ce finala dintre Verdasco si Pouille nu va incepe inainte de ora 13:30.