Surpriza Angie: Angelique Kerber a castigat Australian Open - Serena Williams a ratat sansa de a fi egala lui Steffi Graf

de Adrian Ilincescu     HotNews.ro
Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, 12:53 Sport | Tenis

Angelique Kerber, cu trofeul de campioana de la Australian Open
Foto: ausopen.com
Angelique Kerber (28 de ani) a reusit, sambata, cea mai importanta performanta a carierei, jucatoarea din Germania castigand Australian Open, dupa o finala intensa de trei seturi impotriva Serenei Williams (6-4, 3-6, 6-4). Cu o defensiva de fier (s-a deplasat fantastic pe teren), Angie a crezut in sansa ei in fiecare moment, iar trofeul va lua calea Germaniei. Serena Williams a ratat sansa de a egala recordul detinut de Steffi Graf: 22 de titluri de Grand Slam. In urma victoriei de pe Rod Laver Arena, Angelique va urca, de luni, pe locul doi in ierarhia WTA.

"In primul rand, felicitari Serenei. Este o mare campioana si o inspiratie pentru toata lumea. Felicitari pentru tot ce ai facut! Cand am jucat aici in primul tur si am salvat o minge de meci, ma gandeam ca sunt deja in cu destinatia Germania. Am primit o doua sansa si am reusit sa castig acest turneu. Mi s-a indeplinit visul. Am muncit toata viata pentru asta. Sunt campioana de Grand Slam si asta suna nebuneste. Au fost cele mai bune saptamani din cariera mea, ne vedem anul viitor" - Angelique Kerber.

"A fost un meci extraordinar, felicitari Angie! Ai jucat foarte bine si ai meritat sa castigi acest meci! Bucura-te de acest succes. Mi-a placut fiecare moment pe care l-am petrecut aici. Va multumesc pentru aceasta seara" - Serena Williams.

  • In turul intai, Kerber a salvat o minge de meci in partida cu Misaki Doi.
  • 5 finale de Grand Slam a pierdut Serena in cariera: ultima, in 2011, la US Open - a fost invinsa de Sam Stosur.
  • Jucatoarele cu cele mai multe turnee de Grand Slam castigate, era Open: Steffi Graf (22), Serena Williams (21), Chris Evert, Martina Navratilova (ambele cu cate 18).
  • Incepand de luni, Kerber va urca pe locul doi in clasamentul WTA, iar Simona Halep va fi pe trei.
  • Ultima jucatoare din Germania care a castigat Australian Open a fost Steffi Graf, in 1994.

Statistica partidei Angelique Kerber vs Serena Williams:

Asi: 5-7
Duble greseli: 3-6
Puncte castigate cu primul serviciu: 73%-69%
Puncte castigate cu al doilea serviciu: 47%-42%
Cel mai rapid serviciu: 164 km/h - 196 km/h
Viteza medie de la primul serviciu: 154 km/h - 172 km/h
Viteza medie de la al doilea serviciu: 125 km/h - 144 km/h
Puncte castigate la fileu: 2/3(67%) - 15/32(47%)
Lovituri castigatoare: 25-47
Erori nefortate: 13-46
Total puncte castigate: 91-85
Distanta alergata: 1591,2 metri - 1440,3 metri.

Setul I

Primul set al finalei de la Australian Open ne-a aratat o Serena vulnerabila si neinspirata. Liderul mondial ne-a adus aminte in multe momente de acea Serena care pierdea surprinzator in semifinalele de la US Open (2015) in fata Robertei Vinci. Jucatoarea din SUA "a produs" erori nefortate pe toata durata setului, "reusind" sa rateze si din apropierea fileului, cu aproape tot terenul liber. Kerber s-a multumit sa joace punct cu punct si sa incerce sa returneze o lovitura in plus. Tocmai aceasta lovitura in plus i-a adus Serenei iesirea din zona de confort. Williams si-a pierdut de doua ori serviciul (la 1-1 si la 3-3) si nu a mai fost capabila sa revina atunci cand Angelique a servit pentru castigarea setului. Dupa 39 de minute, Kerber s-a impus cu 6-4. Raportul erorilor nefortate spune totul despre acest set ciudat pentru Serena: numarul unu WTA a facut 23 de erori, fata de doar cele 3 ale "furnicutei" Angelique. Prin deplasarea buna si loviturile ei lungi si plate, Kerber nu i-a dat ritm Serenei.

Setul II

Echilibrul setului al doilea s-a rupt pentru prima data la 2-1, atunci cand Angelique a facut doua duble greseli, iar Serena a profitat si a facut break-ul. A urmat un game foarte important pentru jucatoarea din SUA: condusa cu 30-0, Serena a revenit superb, si-a castigat serviciul si s-a distantat la 4-1. Defensiva de fier a sportivei din Germania a dat primele semne de oboseala, sub tirul loviturilor puternice plecate din racheta Serenei. Fiecare jucatoare si-a castigat serviciul, iar Williams si-a impus cu 6-3, dupa 33 de minute. Ce s-a schimbat fata de primul set: primul serviciu a ajutat-o pe Serena din plin, procentajul crescand de la 69% (in primul set) la 78% (in al doilea). In plus, Williams a comis doar 5 erori nefortate, fata de cele 23 din primul set.

Setul III

Setul decisiv a inceput perfect pentru Angelique: si-a castigat serviciul, iar apoi a facut un break la zero, in special gratie unui forehand in lung de linie fantastic. Serena nu a avut raspuns, a fost pasata, iar apoi prinsa pe contre-pied, iar Kerber s-a distantat la 2-0. Vazand ca situatia ii poate scapa de sub control, Serena a reactionat prompt, a returnat perfect si a revenit pe tabela cu un rebreak la 15. Liderul mondial a egalat apoi la doi situatia de pe tabela. 

La 3-2 pentru Kerber, Serena a salvat patru mingi de break, a facut doua duble greseli, iar la final nu a mai putut sa o salveze si pe a cincea. S-a facut 4-2, iar apoi 5-2, dupa ce Angelique si-a castigat serviciul. 

La 5-3, Angie a servit pentru castigarea partidei, insa emotiile au coplesit-o, iar Serena a facut break-ul, ajutata de un joc perfect la retur (5-4). Liderul mondial a aratat insa vulnerabilitate la serviciu, iar Angie a facut istorie la Melbourne (6-4, dupa un meci de doua ore si opt minute).


Citeste mai multe despre   











Citeste pe Stirile ProTV

VIDEO Barbatul acuzat de asasinat la comanda mafiei italiene spune ca i sa facut o inscenare. Probele din dosar care il contrazic

Alexandru Gaina, individul acuzat ca la comanda mafiei italiene a ucis un om de afaceri roman, a vorbit in exclusivitate pentru Stirile Pro TV.
8203 vizualizari
  • +3 (3 voturi)    
    azi, (Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, 13:28)

    victor L [utilizator]

    a ratat-o azi, dar mai sint sperante.
    Daca nu va juca la fel de prost :P
    Emotia? sau o oarece retinere: " Angelique va urca, de luni, pe locul in ierarhia WTA."
    :P
    • 0 (0 voturi)    
      se pare ca da, (Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, 14:33)

      victor L [utilizator] i-a raspuns lui victor L

      Kerber trece peste Halep, caci Halep a pierdut niste puncte fiind eliminata prematur.
  • +7 (21 voturi)    
    Mai buna Kerber desi e jucatoare de pluton (Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, 13:30)

    mnicku [utilizator]

    insa astazi in finala a fost mai buna decit femeia barbat.

    Serviciul ei precis, deplasarea fantastica in teren si mai ales tactica aleasa in anumite schimburi de mingi - passing shot in cross scurt - si-au spus cuvintul.

    Simona coboara de pe 2 pe 3 si va mai cobori dupa turneele din primavara - circotasii spuneau ca-i imposibil - insa jocul ei de cel putin 4 luni nu confirma pozitia in clasament. Pacat
    • +2 (4 voturi)    
      asa e (Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, 18:08)

      grongobar [utilizator] i-a raspuns lui mnicku

      din pacate.pe de alta parte cand esti in primii 5 ar cam trebui sa ai cel putin un Grand Slam.
  • +3 (31 voturi)    
    Mda , (Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, 13:31)

    potaissa [utilizator]

    fata asta are exact ce-i lipseste la SH : ambitie ,e muncitoare , serioasa si cand mai deschide gura la un interviu nu ti se face groaza. Felicitari!
    • +10 (24 voturi)    
      dar (Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, 13:41)

      belurt [utilizator] i-a raspuns lui potaissa

      ai uitat cel mai important lucru :) are si un grand slem castigat :)
      • +2 (10 voturi)    
        :) (Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, 13:51)

        potaissa [utilizator] i-a raspuns lui belurt

        :)
        • -9 (11 voturi)    
          dar cine e sarapova? (Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, 16:38)

          rov [utilizator] i-a raspuns lui potaissa

          dar putina...?!!
    • +3 (9 voturi)    
      Pai e din Nemtia (Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, 19:10)

      Parzivall [utilizator] i-a raspuns lui potaissa

      Prin west se mai duce lumea si pe la scoala.
    • -2 (2 voturi)    
      tu ai auzit-o vorbind la primirea cupei? (Duminică, 31 ianuarie 2016, 7:46)

      Phil Austin [utilizator] i-a raspuns lui potaissa

      n-ai vazut ca o lua pe aratura? o daduse in penibil, dar e de inteles, emotia momentului. asta fara sa facem vreo comparatie.
  • +5 (9 voturi)    
    Da!! (Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, 14:23)

    Stef_and [utilizator]

    Ce inseamna sa alergi mai mult cu 150m!
  • -15 (23 voturi)    
    Daca dovedeste cineva ca... (Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, 14:40)

    Club fan Radu Anton Roman [utilizator]

    N-a fost blat eu ma convertesc la religia papuasilor !
    Dati-mi minusuri, dar orice parior stie ca sunt imbecili ce mai pun un meci ,cu cota 1,1 sa primeasca bonus !
    Au luat teapa toti, iar familia Wiliams are conturile si mai pline, razandu-ne in fata...
    Altfel, ieri cel mai sfidator blat a fost la handbal, semifinala Germania - Norvegia, au blatuit ambele echip la X ceva de groaza...
    Mai vreti exemple ? X la baschet ,in Euroliga , Barcelona aseara cu aia de la Laboral !
    Sportul mondial e un CANCER IN FAZA TERMINALA, punct !
    • +12 (14 voturi)    
      Si daca castiga SH in finala (Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, 15:25)

      potaissa [utilizator] i-a raspuns lui Club fan Radu Anton Roman

      nu era blat , sau cum?
    • +1 (1 vot)    
      Nu intelegi logica (Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, 22:54)

      Megies [anonim] i-a raspuns lui Club fan Radu Anton Roman

      Nu tre sa-ti dovedesc eu ca nu e blat, tu tre sa-mi dovedesti mie ca este. Gandesti pe dos.
      Dar asa e, cand n-ai o teorie buna, o explicatie a surprizei, apelezi la o teorie a conspiratiei, ca e mai usor, chit ca doar iti imaginezi ca stii ceva, fara dovezi.
  • -6 (14 voturi)    
    Blat (Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, 16:01)

    takada [utilizator]

    Blat.Nu degeaba pariorii si tenismenii sunt cercetati pentru meciuri aranjate in diverse partide de tenis.
    Cine este ms. Kerber in tenis?
    • +8 (14 voturi)    
      kerber (Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, 17:04)

      muciflenduri [utilizator] i-a raspuns lui takada

      Pai nu ai citit? E campioana de la Australian Open
  • -2 (14 voturi)    
    . (Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, 16:03)

    7cats [utilizator]

    Si Simona o sa câștige !!!
    Un pic de răbdare !
    • 0 (0 voturi)    
      a castigat ceva, saraca (Duminică, 31 ianuarie 2016, 1:47)

      zaboo [utilizator] i-a raspuns lui 7cats

      niste banuti pe la niste turnee pe care le-au castigat altii... si cu aia ramane
  • -3 (9 voturi)    
    Pentru hateri (Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, 19:31)

    Alor [utilizator]

    Daca Kerber a castigat primul slam abia la 28 de ani de ce nu ar putea si Halep sa castige unul pana la aceiasi varsta? Are tot timpul din lume.
    • +3 (9 voturi)    
      Pentru visatori (Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, 21:40)

      potaissa [utilizator] i-a raspuns lui Alor

      uita....
    • +1 (1 vot)    
      Cand o bat toate babele, ilustre necunoscute (Sâmbătă, 30 ianuarie 2016, 23:08)

      Parzivall [utilizator] i-a raspuns lui Alor

      Sau tinerele de 17 ani...nu poti sa ai pretentii ca ar putea castiga, si nici sperante.
      • +1 (1 vot)    
        Si Kerber (Luni, 1 februarie 2016, 0:01)

        Alor [utilizator] i-a raspuns lui Parzivall

        sa zbatut in mediocritate pana la 28 de ani cand i-a venim momentul sa castige.
        Aici pe unde locuiesc oamenii se bucura si aplauda atunci cand sportivii lor castiga dar cand pierd nimeni nu ii injura.
        Dar deh in Romania suporterii le stiu pe toate.


Abonare la comentarii cu RSS

ESRI

Clasament Liga I         Etapa 26
Echipa Pct. Gol J
1 Astra 51 42-29 26
2 Dinamo 48 36-24 26
3 Pandurii 47 35-26 26
4 Viitorul 46 49-30 26
5 FC Steaua 44 35-25 26
6 ASA 38 27-21 26
7 CSMS Iasi 37 22-25 26
8 CSU Craiova 31 26-27 26
       click pentru Clasamentul complet    
si programul Ligii I    

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Duminică