Tenismanul roman Horia Tecau si olandezul Jean-Julien Rojer, principalii favoriti ai probei masculine de dublu din cadrul turneului Australian Open, primul de Mare Slem al anului, s-au calificat in sferturile de finala, luni, la Melbourne, dupa ce au trecut de italienii Marco Cecchinato/Andreas Seppi cu 7-6 (0), 6-3, scrie Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Perechea romano-olandeza s-a impus intr-o ora si 26 de minute de joc, in care a reusit cinci asi (3 pentru italieni), a facut 3 duble greseli (4 pentru adversari), a adunat mai multe lovituri direct castigatoare (31-26), a avut procentaje superioare la punctele reusite cu primul serviciu (84%-73%) si cu al doilea (57%-41%), in timp ce raportul la erorile nefortate a fost egal (11-11).

Tecau si Rojer, care anul trecut s-au oprit in semifinale, si-au asigurat un cec de 80.000 dolari si 360 de puncte ATP.

In sferturi, cuplu, romano-olandez va da piept cu perechea franceza Adrian Mannarino/Lucas Pouille, care a dispus cu 6-3, 7-6 (6) in optimi de columbienii Juan Sebastian Cabal/Robert Farah, capi de serie numarul 12. In competitia juniorilor, romanul Calin Manda a fost invins in turul al doilea de grecul Stefanos Tsitsipas (al treilea favorit), cu 6-4, 6-3.

La dublu junioare, perechea romano-turca Ioana Minca/Berfu Cengiz, cap de serie numarul sapte, a fost invinsa cu 6-3, 6-2 in runda inaugurala de cuplul Mira Antonitsch (Austria)/Panna Udvardy (Ungaria).