Dupa un 2015 in care nu a avut neaparat evolutii convingatoare la turneele de Grand Slam (cu exceptia US Open), Simona Halep incearca sa "sparga gheata" in caldura de la Antipozi, acolo de unde spera sa se intoarca cu trofeul de la Australian Open (18-31 ianuarie 2016). Pe langa "vesnica" Serena Williams, Simona are in Maria Sharapova, Garbine Muguruza, Agnieszka Radwanska, Petra Kvitova si Victoria Azarenka cele mai importante rivale. Pe tabloul masculin, lucrurile par mai simple ca niciodata - Djokovic are un singur adversar in calea catre al saselea succes la Melbourne: propria persoana.

Australian Open, istoric

Australian Open este primul turneu de Grand Slam al anului (inainte de Roland Garros, Wimbledon si US Open), desfasurandu-se pe durata a doua saptamani. Pentru prima data, competitia a avut loc in anul 1905, la "Warehouseman’s Cricket Ground" din St. Kilda Road, Melbourne.

Imagine la prima editie, din 1905

In prima faza, competitia s-a numit "The Australasian Championships", iar apoi a devenit "Australian Championships" in 1927. Numele de astazi, "Australian Open", a fost stabilit in 1969.

Incepand din 1905 si pana astazi, Australian Open s-a disputat in cinci orase din Australia si doua din Noua Zeelanda. Melbourne este gazda cu cele mai multe editii, pe lista mai aflandu-se Sydney,Adelaide, Brisbane, Perth, Christchurch (in 1906) si Hastings (in 1912).

*Foto: Sky Sports

Din 1972, organizatorii au stabilit ca turneul sa se dispute in acelasi oras, iar gazda a fost "Kooyong Lawn Tennis Club", din Melbourne. Odata cu dezvoltarea rapida a intrecerii, australienii au fost nevoiti sa construiasca un nou complex, care sa poata sa gazduiasca considerabil mai multi spectatori. Astfel, a aparut "Melbourne Park" (fost "Flinders Park"), complex unde s-a jucat pentru prima data in 1988. De atunci, Australian Open nu si-a mai schimbat locul de desfasurare.

Modificarea a fost una importanta, editia din 1988 inregistrand o crestere a numarului de spectatori cu aproape 90% fata de competitia din urma cu un an.

Povesti interesante de la AO - In anii '20, calatoria cu vaporul din Europa dupa aproximativ 45 de zile

La "Australian Open" nu putea lua parte oricine la primele editii, din cauza distantei mari fata de Europa. De exemplu, in jurul anului 1920 calatoria cu vaporul de pe "Batranul Continent" pana la Antipozi dura aproximativ 45 de zile. In aceste conditii, era foarte greu pentru majoritatea sportivilor sa poata participa la competitie.

Primii jucatori care au venit pe calea aerului in Australia au fost componentii echipei de Cupa Davis a SUA, in noiembrie 1946. Interesant este faptul ca in 1906, la editia gazduita de Christchurch, au luat parte doar zece jucatori, iar din acestia doar doi erau australieni. Acest lucru tocmai din cauza distantelor mari dintre coasta de vest si cea de est, sustine Wikipedia.

Din 1969, competitia a fost deschisa tuturor jucatorilor, inclusiv profesionistilor. Cu toate ca lumea se dezvoltase vizibil, multi dintre campionii acelor vremuri nu au participat la AO, din cauza distantei mari si a faptului ca turneul se desfasoara in preajma Craciunului si a Anului Nou.

Data de desfasurare s-a schimbat in continuu

Australian Open a fost un turneu "nestatornic" nu doar in ceea ce priveste locul de desfasurare, ci si atunci cand vine vorba de perioada in care a avut loc. Astfel, in functie de orasul gazda, competitia s-a desfasurat, pe rand, in decembrie (ex. 1976), martie (ex. 1920), ianuarie, februarie, dar si....august (ex. 1923).

Intre 1982 si 1985, AO s-a jucat la mijlocul lunii decembrie, iar dupa aceasta perioada s-a luat decizia de a se disputa doar la jumatatea lunii ianuarie. Incepand din 1987, data Australian Open nu s-a mai modificat.

Anul 1983 a fost unul important in istoria AO, fiind pentru prima data cand jucatorii cei mai buni din lume au luat parte la intrecere. Printre concurenti s-au aflat Ivan Lendl, Mats Wilander si John McEnroe. Trofeul a fost castigat de Wilander.

Suprafata de joc de la Australian Open

Pe 30 mai 2007, organizatorii au anuntat ca "Plexicushion Prestige" este noua suprafata de joc de la Australian Open, inlocuind "Rebound Ace", suprafata care era folosita la "Melbourne Park" inca din 1988, de la deschiderea complexului.

S-a jucat pentru prima data pe "Plexicushion Prestige" la editia din 2008. Fara niciun dubiu putem spune ca aceasta suprafata de joc i se potriveste ca o manusa lui Novak Djokovic, sportiv care a castigat toate cele cinci trofee de la AO pe acesta suprafata de joc. La feminin, Serena Williams este jucatoarea cu cel mai mare succes pe "Plexicushion Prestige", cu sase turnee castigate la Antipozi.

"Plexicushion" este o marca inregistrata a companiei Plexipave, fondata in Massachusetts, USA. Suprafata pe care se joaca la Australian Open este formata dintr-o combinatie din latex, cauciuc si particule de plastic.

Conform producatorilor, "Plexicushion" ofera o mai mare stabilitate jucatorilor, indiferent de conditiile meteo (ex. caldura puternica sau umiditate excesiva), oferindu-le sportivilor o mai mare siguranta la deplasare. De asemenea, si numarul accidentarilor este mai mic decat la precedenta suprafata. "Este o suprafata perfecta pentru corp" - Maria Sharapova.

S-a jucat pe iarba intre 1905 si 1987, apoi pe "Rebound Ace" intre 1988 si 2007, iar din 2008 si pana in prezent meciurile se disputa pe "Plexicushion".

Melbourne Park, din satelit

Arenele de la Australian Open

La editia din 2016 de la Australian Open se vor juca meciuri oficiale pe nu mai putin de 16 arene (vor putea fi vazute in Romania imagini de la toate terenurile, prin intermediul Eurosport Player). Printre acestea se numara si Rod Laver Arena, Hisense Arena si Margaret Court Arena - cele mai importante ale competitiei de la Melbourne.

Rod Laver Arena - Cea mai mare arena de la Australian Open, cu o capacitate de 15.000 de locuri. Aici se joaca finalele, iar anual nu mai putin de 1,5 milioane de oameni vin sa viziteze stadionul. Initial, arena a fost cunoscuta sub numele "National Tennis Centre at Flinders Park". Din 1988, a fost cunoscuta drept "Centre Court" (n.r. Arena Centrala), iar in 2000 si-a schimbat pentru ultima data numele in "Rod Laver Arena", in onoarea fostului mare jucator australian de tenis Rod Laver (unul din cei mai mari din istoria sportului alb).

Arena a fost inaugurata pe 11 ianuarie 1988, iar in 1995 a fost renovata. Initial, constructia a costat 94 de milioane de dolari. De-a lungul timpului insa, organizatorii au ajuns la un total de aproximativ 230 de milioane de dolari.

Hisense Arena - A doua arena ca importanta de la Australian Open are o capacitate de 10.500 de locuri. A fost inaugurata in 2000 si a costat 65 de milioane de dolari australieni. Arhitect - Peddle Thorp. In functie de sponsori, s-a numit de-a lungul timpului "Vodafone Arena", iar acum "Hisense Arena". Organizatorii s-au ales cu un contract de cateva milioane de dolari (intelegere valabila pentru sase ani) pentru a adauga "Hisense" in numele oficial al arenei.

Margaret Court Arena - A treia arena ca importanta de la Australian Open a fost inaugurata in 1988, renovata si marita in 2014. Are o capacitate de 7.500 de locuri. A costat 336 de milioane de dolari australieni (dupa toate modificarile). Arhitecti: "NH Architecture" si "Populous". S-a numit initial "Show Court One", insa a fost redenumita in 2003, in onoarea fostei jucatoare australiene de tenis Margaret Court (are 24 de titluri de Grand Slam - utimul, castigat in 1973).

Publicul, din ce in ce mai numeros cu fiecare editie

Cu fiecare editie, Australian Open s-a bucurat de o mai mare audienta si de mai multi spectatori. Daca ne uitam doar la ultimele 12 editii, publicul a fost din ce in ce mai numeros. Astfel, in 2004 au fost 521.691 de spectatori, iar in 2007 au fost 554.858. S-a mers tot mai sus, iar in 2012 meciurile au fost vazute de 686.006 spectatori. In 2013 au fost 684.457, in 2014 un total de 643.280, iar in 2015 recordul de 703.899 de spectatori.

Ora de desfasurare

Pe langa distanta si problemele de temperatura, jucatorii din Europa trebuie sa treaca si peste diferenta de fus orar. De exemplu, diferenta dintre Melbourne si Bucuresti este una semnificativa. In momentul in care la Bucuresti este, de exemplu, ora 16:15, la Melbourne este 01:15. Din acest motiv, mare parte a meciurilor de la AO se desfasoara noaptea in Romania, fiind destul de greu de urmarit.

Cum arata tablourile de concurs

In probele de simplu (atat masculin, cat si feminin), vor exista la start 128 de sportivi (la fel ca si la celelalte turnee de Grand Slam). Din acestia, la masculin 104 vor avea acces direct pe baza clasamentului ATP, 16 vor veni din calificari, iar opt vor beneficia de wild-card-uri din partea organizatorilor. La feminin, lucrurile sunt putin schimbate: 104 direct, 16 din calificari si opt din wild-card-uri.

Pe tabloul de dublu masculin se vor gasi la start 64 de perechi,sapte din acestea fiind beneficiare de wild-card-uri. Aceleasi detalii sunt valabile si pentru tabloul de dublu feminin.

La dublu mixt, vor fi 32 de perechi, din acestea sapte avand wild-card.

Lista capilor de serie de pe tabloul feminin de simplu

Ajunsa pe locul 5 in clasamentul WTA, Maria Sharapova ar putea sa se dueleze inca din sferturile competitiei cu una din sportivele aflate pe primele doua pozitii in lume. Astfel, am putea avea un duel Serena Williams vs Maria Sharapova in sferturi.

1 Serena Williams (SUA, 1 WTA)

2 Simona Halep (Romania #2)

3 Garbiñe Muguruza (Spania #3)

4 Agnieszka Radwanska (Polonia #4)

5 Maria Sharapova (Rusia #5)

6 Petra Kvitova (Cehia #6)

7 Angelique Kerber (Germania #7)

8 Venus Williams (SUA #10)

9 Karolina Pliskova (Cehia #11)

10 Carla Suárez Navarro (Spania #12)

11 Timea Bacsinszky (Elvetia #13)

12 Belinda Bencic (Elvetia #14)

13 Roberta Vinci (Italia #15)

14 Victoria Azarenka (Belarus #16)

15 Madison Keys (SUA #17)

16 Caroline Wozniacki (Danemarca #18)

17 Sara Errani (Italia #19)

18 Elina Svitolina (Ucraina #20)

19 Jelena Jankovic (Serbia #21)

20 Ana Ivanovic (Serbia #22)

21 Ekaterina Makarova (Rusia #23)

22 Andrea Petkovic (Germania #24)

23 Svetlana Kuznetzova (Rusia #25)

24 Sloane Stephens (SUA #26)

25 Samantha Stosur (Australia #27)

26 Anastasia Pavliucenkova (Rusia #28)

27 Anna Karolina Schmiedlova (Slovacia #29)

28 Kristina Mladenovic (Franta #30)

29 Irina-Camelia Begu (Romania #31)

30 Sabine Lisicki (Germania #32)

31 Lesia Tsurenko (Ucraina #33)

32 Caroline Garcia (Franta #34).

Absente notabile: Flavia Pennetta (locul 8 WTA) s-a retras din tenisul profesionist dupa Turneul Campioanelor. Lucie Safarova (9 WTA) a declarat forfait de la AO din cauza unei accidentari.

Sapte romani la Melbourne - Stam bine la feminin, inexistenti la simplu masculin

Simona Halep si Horia Tecau vor fi, si la aceasta editie de la AO, marile sperante ale Romaniei la castigarea trofeului. Aflata pe locul doi in lume, Halep vrea cel putin sa isi depaseasca cea mai buna performanta de la Antipozi, faza sferturilor de finala. Va fi a sasea participare pentru Simona la competitia gazduita de Melbourne. Pe tabloul feminin de simplu, Romania va avea sase reprezentante, in timp ce la baieti onoarea este salvata de Horia Tecau si Florin Mergea (la dublu). Din pacate, tara noastra nu are niciun reprezentant la simplu masculin.

Simona Halep (locul 2 WTA) - se afla in fata participarii cu numarul sase la Australian Open. Ce a facut pana acum: 2011 - turul trei, 2012 - turul 1, 2013 - turul 1, 2014 - sferturi, 2015 - sferturi. Va intalni in primul tur o sportiva venita din calificari.

Irina-Camelia Begu (locul 31 WTA) - va fi a cincea prezenta a Irinei la turneul de la Antipozi. Cel mai bun rezultat: optimi, in 2015. Ce a facut pana acum: 2012 - turul 1, 2013 - turul 2, 2014 - turul 1, 2015 - optimi. O va intalni in primul tur pe Johanna Larsson. In turul secund, va juca impotriva invingatoarei disputei Madison Brengle (SUA) - Coco Vandeweghe (SUA).

Monica Niculescu (locul 38 WTA) - Monica a bifat deja opt prezente la Melbourne, prima fiind in 2008. Ce a facut pana acum: 2008 - turul 1, 2009 - turul 2, 2010 - turul 1, 2011 - turul 3, 2012 - turul 3, 2013 - turul 1, 2014 - turul 3, 2015 - turul 1. O va intalni in primul tur pe Teliana Pereira (Brazilia). In turul doi, ar putea sa o intalneasca pe invingatoarea disputei Elizaveta Kulichkova - Andrea Petkovic (cap de serie 22).

Alexandra Dulgheru (locul 62 WTA) - Alexandra se afla in fata participarii cu numarul cinci la Australian Open. Ce a facut pana acum: 2010 - turul 1, 2011 - turul 1, 2012 - turul 1, 2015 - turul 1. O va intalni pe Storm Sanders (Australia). In cazul in care va trece de Storm, va intalni castigatoarea partidei dintre Angelique Kerber (Germania, 7) - Misaki Doi (Japonia).

Andreea Mitu (locul 95 WTA) - Pentru Andreea, aceasta este prima participare la Australian Open. Cea mai importanta performanta a carierei a fost reusita in 2015: optimi de finala la Roland Garros. O va intalni in turul intai pe Julia Goerges (Germania). In caz de calificare, va evolua in turul urmator contra invingatoarei din disputa Kimberly Birrel (Australia) - Karolina Pliskova (Cehia, 9).

Horia Tecau (locul 2 ATP, dublu) - Pentru Horia, aceasta va fi a opta participare la Australian Open. Sperantele Romaniei la castigarea trofeului se leaga in mare parte de evolutia sa la Antipozi. Ce a facut pana acum: 2009 - turul 3, 2010 - turul 2, 2011 - turu 1, 2012 - semifinale, 2013 - turul 2, 2014 - turul 2, 2015 - semifinale. Trebuie mentionat faptul ca Horia a cucerit trofeul de la dublu mixt, in 2012, alaturi de Bethanie Mattek Sands.

Florin Mergea (locul 11 ATP, dublu) - Va fi a treia prezenta pentru Florin la Melbourne. Mergea a avut un 2015 foarte bun, reusind printre altele sa joace in semifinale la Wimbledon si in finala la Turneul Campionilor. Ce a facut pana acum: 2014 - turul 2, 2015 - sferturi.

Tabloul masculin de simplu: Il poate invinge cineva pe Nole?!?

Rezultatele din 2015 vorbesc de la sine despre cine este marele favorit la castigarea competitiei. In plus, Nole a aratat si in debutul lui 2016 ca se afla la un nivel mult prea inalt pentru adversari (a pierdut doar trei game-uri in finala de la Doha cu Rafael Nadal). Sarbul se aseamana cu o masina de jucat tenis, in timp ce rivalii par puternici doar pana la meciul direct cu Novak.

Editia cu numarul 105 de la AO ii va aduce la start pe cei mai importanti jucatori din circuitul ATP. Ramane de vazut in ce masura va exista o noua surpriza pe tabloul de simplu, asa cum au fost Jo-Wilfried Tsonga in 2008, Marcos Baghdatis in 2006, Rainer Schuettler in 2003 si Arnaud Clement in 2001.

Ca tot a venit vorba de Novak Djokovic, el este singurul jucator din "Era Open" care a castigat deja de cinci ori turneul de la Melbourne.

Roger Federer (a jucat un tenis foarte bun in 2015 - mai putin consistent insa in fata lui Novak), Andy Murray (poate fi periculos pentru oricine intr-o zi in care echilibrul interior il va "lovi"), Stanislas Wawrinka (in 2014 a uimit pe toata lumea, dupa ce i-a invins pe Djokovic si Nadal pentru a castiga primul sau titlu de Grand Slam) si Rafael Nadal (arata o forma tot mai buna in ultimele luni de zile) ar putea emite, in functie de mai multi factori, pretentii la castigarea trofeului.

Conform tragerii la sorti, Novak Djokovic si Roger Federer se afla pe aceeasi parte de tablou, putandu-se intalni in semifinale. Rafael Nadal va avea un debut de foc: il va intalni pe compatriotul Fernando Verdasco.

Absenta notabila: Richard Gasquet (locul 9 ATP) - accidentare la spate.

Alte absente: Tommy Haas - inlocuit de Nikoloz Basilashvili

Thanasi Kokkinakis - inlocuit de Filip Krajinović

Juan Mónaco - inlocuit de Dudi Sela

Janko Tipsarević - inlocuit de Malek Jaziri.

Prezentarea trofeelor

Trofeul din circuitul feminin de simplu se numeste "Daphne Akhurst Memorial Cup". Numele vine de la Daphne Jessie Akhurst (22 aprilie 1903 - 9 ianuarie 1933), fost jucatoare de tenis din Australia. A castigat de cinci ori competitia de la Melbourne, in perioada 1925-1930. A ocupat locul trei in ierarhia mondiala in 1928. A murit la doar 29 de ani, din cauza unei sarcini extrauterine si a fost incinerata.

Daphne Jessie Akhurst

Foto: Wikipedia

Trofeul din tabloul feminin de simplu

Trofeul pe care il va primi castigatorul tabloului masculin de simplu se numeste "Norman Brookes Challenge Cup". Numele vine de la fostul jucator australian de tenis Sir Norman Everard Brookes (14 noiembrie 1877 - 28 septembrie 1968). A fost numarul unu mondial in 1907, iar la Australian Open s-a impus in anul 1911. De asemenea, a triumfat de doua ori si la Wimbledon: 1907 si 1914. A mai ocupat si functia de presedinte al Federatiei de Tenis din Australia.

Sir Norman Everard Brookes

Foto: Wikipedia

"Norman Brookes Challenge Cup"

Wilson ofera mingile oficiale

Wilson, compania care furnizeaza mingile oficiale, garanteaza peste 4000 de mingi pentru cele doua saptamani de intreceri. Sase mingi noi sunt utilizate pentru cele cinci minute de incalzire si pentru urmatoarele sapte game-uri, in timp ce alte sase mingi noi vor fi schimbate dupa fiecare noua game-uri disputate, dupa cum informeaza site-ul oficial al competitiei.

Biletele de acces, aproape la acelasi pret precum in 2015

Organizatorii au anuntat ca biletele de acces vor putea fi achizionate la aproape acelasi pret precum la editia din 2015. "Am tinut cont de toate sugestiile spectatorilor nostri, iar in acest fel am ajuns la aceste preturi pentru anul in curs. Avem unul din cel mai cunoscator public din circuit, iar dorinta noastra a fost aceea de a veni cu ceva special pentru ei" - Richard Heaselgrave, director Tennis Australia Commercial.

In 2016, un bilet la "Categoria 3" pentru finala masculina de simplu va costa 395 de dolari, cu 5 dolari mai mult decat a fost in 2015.

Un tichet la "Categoria 3" pentru finala feminina de simplu costa 195 de dolari. Pretul de plecare pentru un bilet pe "Rod Laver Arena" la "Categoria 3" incepe de la 75 de dolari, la fel cum s-a intamplat si in 2015.

Organizatorii au anuntat de altfel ca pentru 12 din cele 25 de sesiuni de joc pretul va fi la fel precum cel de anul trecut.

De stiut: "Gold Package" pentru "Categoria 1" (asigura intrarea la oricare din cele 25 de sesiuni) a costat 7.195 de dolari in 2015. Vestea buna este ca acelasi pachet va scoate din buzunarul celor doritori "doar" 6.800 de dolari la editia din acest an.

In total, Australian Open va avea "25 de sesiuni de joc". 11 din acestea vor fi "sesiuni de ziua", intre 18 si 28 ianuarie 2016, iar alte 11 vor fi "sesiuni de seara". Vor mai exista de asemenea si trei sesiuni intermediare ("de amurg"), intre 29 si 31 ianuarie 2016.

Cu ce nu ai voie in incinta arenelor

La fel ca si in cazul altor turnee de Grand Slam (n.r. la US Open nu ai voie, printre altele, cu baltul de selfie), organizatorii de la Australian Open au anuntat o serie de reguli pe care spectatorii trebuie sa le respecte. Nu ai voie cu animale pe arenele unde se vor juca meciuri, acceptate fiind doar cele care insotesc fortele de ordine. De asemenea, este interzisa folosirea camerelor profesionale, probleme nefiind doar la categoria smartphone-urilor. Bicicletele nu sunt nici ele acceptate, in timp ce spectatorii nu vor avea voie sa distribuie/ transmita celor din exterior evolutia scorului in timp real, incercand astfel sa fie impiedicate anumite fraude la pariuri. Nici steagurile mai mari de un metru pe un metru nu vor scapa de vigilenta oamenilor de ordine. Tot la capitolul interzis intra si baloanele cu heliu. In plus, spectatorii trebuie sa aiba grija si la dimensiunea batului care insoteste steagul, acesta nu trebuie sa fie mai lung de 50 de cm.

Ce se intampla daca ti-ai pierdut biletul

Organizatorii s-au gandit si la spectatorii care si-au pierdut biletul (sau le-a fost furat). Acestia il vor primi gratis inapoi daca a fost achizitionat de la "Australia Open Hospitality", in timp ce pentru toate celelalte pretul va fi de 25 de dolari de bucata. Exista si un numar de telefon unde spectatorii pot suna 24 de ore din 24.

Cum poti intra cu copilul la meciurile de la Australian Open

Copiii cu varstele cuprinse intre 3-16 ani au dreptul sa intre la toate meciurile de la Australian Open pe baza unui tichet creat special pentru ei. Daca acesta are pana in doi ani de zile, atunci va intra gratis, daca cu mentiunea ca nu trebuie sa ocupe un loc deja rezervat.

Cei peste 17 ani sunt considerati adulti de organizatori, iar acestia vor cumpara bilete la fel precum ceilalti spectatori obisnuiti.

Copiii lui Lleyton Hewitt, in tribune la Australian Open

*Sursa foto: Stuff.co.nz

Cate bilete ai voie sa cumperi

Pentru a exista un echilibru si pentru ca toata lumea sa aiba sanse egale, organizatorii de la AO au impus alte reguli. Numarul maxim de bilete pe care poti sa il cumperi este de 40 pentru tot turneul. De asemenea, pentru o singura sesiune (n.r. de zi sau de noapte) nu ai voie sa achizionezi mai mult de 10 tichete individuale.

Premii record la Australian Open

Cu fiecare editie, Australian Open a suplimentat premiile, turneul ajungand in 2016 sa aiba premii totale in valoare de 44 de milioane de dolari. Marele castigator al turneului (atat la simplu masculin cat si la feminin) va primi un cec in valoare de 3.8 milioane de dolari!

Castigator: $3.8 milioane

Finalist: $1.9 milioane

Semifinale: $800,000

Sferturi: $400,000

Turul IV: $200,000

Turul III: $97,500

Turul II: $60,000

Turul I: $34.500

* Premiile sunt valabile pentru tablourile de simplu masculin si feminin.

Castigatorii de la dublu (atat feminin cat si masculin) vor incasa un cec in valoare de $650.000.

Punctele castigate in functie de performanta de la AO

Castigator: 2000

Finalist: 1200

Semifinale: 720

Sferturi: 360

Turul IV: 240

Turul III: 180

Turul II: 90

Turul I: 45 de puncte

Sponsori pe masura premiilor la AO

Pentru a putea recompensa jucatorii cu premii atat de mari, Australian Open are nevoie de sponsori pe masura. Si la editia din acest an, numele principal asociat cu AO va fi Kia.

Major sponsor al competitiei este producatorul de masini KIA.

Associate Sponsors: ANZ, Jacob's Creek.

Official Partners: Accor Hotels, Blackmores, Canadian Club, CPA Australia, Emirates, Fuze Tea, Guvera, Heineken, Herald Sun, Hisense, IBM, Jurlique, K&L Gates, Lacoste, LavAzza, Maxxis, Medibank, City of Melbourne, Optus Yes, TAC, TITAN, Toshiba, Victoria State, Wilson, William Hill, Woolworths si Yonex.

Australian Open - "The Happy Slam"

Australian Open mai este denumit si "The Happy Slam". Explicatia: pot fi observati cei mai multi jucatori zambitori fata de toate celelalte turnee de Grand Slam (cel putin asa se lauda australienii). Starea de spirit a sportivilor este una buna, ei venind dupa Craciun si Anul Nou, sarbatori pe care, in mare parte, le petrec alaturi de familiile lor. Cu toate acestea, multi dintre jucatorii de top (printre acestia Federer si Nadal) si-au manifestat dorinta ca turneul sa fie mutat in februarie. Motivul: jucatorii nu ating varful de forma, ei venind dupa vacanta la Australian Open.

Drepturile tv

In Australia, meciurile pot fi vazute pe "Channel Seven". ESPN-ul are drepturile pentru America de Nord si Centrala, in timp ce USA partidele vor fi transmise de ESPN2 si ESPN 3. SuperSport va "lega" Africa de meciurile de la Melbourne, iar Eurosportul asigura in mare parte imaginile din Europa. Sony SIX in India, WOWOW si HHK in Japonia, Sky in Noua Zeelanda, iar Fox Sports Asia in Asia.

In Marea Britanie, BBC a anuntat cu doar o luna de zile inainte de startul competitiei ca nu va transmite meciurile de la Melbourne, motivul fiind o "taiere de buget". In aceste conditii, Eurosportul isi asigura exclusivitatea in Regat.

Caldura sufocanta, un mare dusman

Caldura mare a facut probleme la ultimele editii, iar organizatorii au reguli stricte in legatura cu acest aspect. Astfel, daca arbitrul de scaun considera ca este mult prea cald, atunci meciul ar putea fi intrerupt dupa incheierea game-ului sau a tie-break-ului (daca in acel moment se disputa un tie-break).

Editia din 2009 de la Australian Open a fost cea mai calduroasa din istorie, cu o medie zilnica maxima de 34.7 grade Celsius.

Cea mai racoroasa editie a fost cea din 1986, atunci cand media zilnica a fost de 22,5 grade Celsius.

Cea mai ploioasa zi din istoria Australian Open a fost 29 ianuarie 1963.

In 2016, organizatorii se asteapta ca spectatorii sa consume peste 200.000 de sticle de apa si peste 150.000 de portii de inghetata.

Sferturile de finala - Cea mai buna performanta a sportivilor romani

Spre deosebire de celelalte turnee de Grand Slam, Ilie Nastase nu a avut rezultate notabile la Australian Open. Fostul campion roman a participat la o singura editie, cea din 1981. "Nasty" a prins perioada mai putin infloritoare a turneului de la Antipozi. Nastase a fost eliminat din primul tur.

Cea mai buna peformanta a Virginiei Ruzici (singura jucatoare din Romania castigatoare de Grand Slam) in Australia a fost calificarea in sferturile de finala. Se intampla la editia din 1980.

Performanta Virginiei a fost egalata de Simona Halep in 2015 - numarul doi mondial a parasit competitia dupa o infrangere in fata Ekaterinei Makarova.

Recorduri de la Australian Open

Jucatorul cu cele mai multe titluri pana in 1969: Roy Emerson (Australia) - 6. Dupa 1969 - Novak Djokovic 5 (2008, 2011, 2012, 2013, 2015)

Jucatorul cu cele mai multe titluri consecutive pana in 1969: Roy Emerson - 5. Dupa 1969 - Novak Djokovic: 3 (2011, 2012, 2013).

Jucatorul cu cele mai multe titluri la dublu: Pana in 1969 - Adrian Quist - 10. Dupa 1969, Bob si Mike Bryan - 6 (2006, 2007, 2009, 2010, 2011, 2013).

Jucatorul cu cele mai multe titluri consecutive la dublu inainte de 1969: Adrian Quist - 10. Dupa 1969: Bob si Mike Bryan: 3 (2009, 2010 si 2011).

Jucatoarea cu cele mai multe titluri inainte de 1969: Margaret Court - 7. Dupa 1969: Serena Williams - 6 (2003, 2005, 2007, 2009, 2010, 2015).

Jucatoarea cu cele mai multe titluri consecutive inainte de 1969: Margaret Court si Evonne Goolagong Cawley (cu cate 3). Dupa 1969: Steffi Graf (1988, 1989, 1990), Monica Seles (1991, 1992, 1993) si Martina Hingis (1997, 1998, 1999).

Jucatoarea cu cele mai multe titluri la dublu inainte de 1969: Thelma Coyne Long - 12. Dupa 1969: Martina Navratilova - 8.

Jucatoarea cu cele mai multe titluri consecutive la dublu inainte de 1969: Thelma Coyne Long si Nancye Wynne Bolton, ambele cu cate 5. Dupa 1969: Martina Navratilova si Pam Shriver (ambele cu cate 7).

Cel mai tanar castigator in proba de simplu: Ken Rosewall: 18 ani si doua luni (s-a impus in 1953).

Cel mai tanar castigator in proba de dublu masculin: Lew Hoad: 18 ani si doua luni (1953).

Cea mai tanara castigatoare in proba de simplu: Martina Hingis: 16 ani si 4 luni (1997).

Cel mai batran castigator in proba de simplu: Ken Rosewall: 37 de ani si 8 luni (1972).

Cel mai batran castigator in proba de dublu: Norman Brookes: 46 de ani si doua luni (1924).

Cea mai batrana castigatoare la simplu: Thelma Coyne Long: 35 de ani si 8 luni (1954).

Cea mai batrana castigatoare la dublu: Thelma Coyne Long: 37 de ani si 7 luni (1956).

Cel mai batran castigator in proba de dublu mixt: Horace Rice: 52 de ani (1923).

Cea mai batrana castigatoare in proba de dublu mixt: Martina Navratilova: 46 de ani si 3 luni (2003).

Lista campionilor din 2015

Simplu masculin: Novak Djokovic: 7-6(5), 6-7(4), 6-3, 6-0 cu Andy Murray.

Simplu feminin: Serena Williams: 6-3, 7-6(5) cu Maria Sharapova

Dublu masculin: Simone Bolelli/Fabio Fognini: 6-4, 6-4 cu Pierre-Hugues Herbert/Nicolas Mahut.

Dublu feminin: Bethanie Mattek-Sands/Lucie Šafářová: 6-4, 7-6(5) cu Chan Yung-jan/Zheng Jie.

Dublu mixt: Martina Hingis/Leander Paes: 6-4, 6-3 cu Kristina Mladenovic/Daniel Nestor.

Cine a castigat turneul incepand din 2000 si pana astazi

2000 - Andre Agassi

2001 - Andre Agassi

2002 - Thomas Johansson

2003 - Andre Agassi

2004 - Roger Federer

2005 - Marat Safin

2006 - Roger Federer

2007 - Roger Federer

2008 - Novak Djokovic

2009 - Rafael Nadal

2010 - Roger Federer

2011 - Novak Djokovic

2012 - Novak Djokovic

2013 - Novak Djokovic

2014 - Stanislas Wawrinka

2015 - Novak Djokovic.

Momente amuzante de la ultimele turnee

In 2015, unul din copiii de mingi a oferit un moment amuzant. Vantul i-a daramat lui Nadal una din "celebrele" lui sticlute de apa (pe care le aseaza de fiecare data cu mare atentie), iar copilul de mingi a fugit si a incercat sa le puna in aceeasi pozitie. Momentul a fost gustat de toata lumea, inclusiv de Rafa.

In 2013, Janowicz a urlat efectiv la un arbitru de scaun, dupa ce a vazut in afara terenului o minge. Cum pe respectiva arena nu exista posibilitatea unei "reluari oficiale", polonezul a ramas doar cu rolul principal in propria piesa si cu o avertizare din partea arbitrului. Punctul i-a revenit insa adversarului.

Momente memorabile de la Australian Open

Dupa ce a pierdut finala din 2009 in fata lui Rafael Nadal, Roger Federer a plans la festivitatea de premiere. Vizibil emotionat, "Fedex" a fost incurajat la scena deschisa de publicul de pe "Rod Laver Arena". Elvetianul este jucatorul cu cea mai mare sustinere din partea spectatorilor la competitia de la Melbourne (ca de altfel la aproape toate turneele importante).

2012: Novak Djokovic vs Rafael Nadal - cea mai lunga finala de Grand Slam din istoria tenisului

Pe 29 ianuarie 2012, Djokovic si Nadal au disputat un meci memorabil, cea mai lunga finala de Grand Slam din istorie. Dupa 5 ore si 53 de minute, Nole a invins in cinci seturi, scor 5-7, 6-4, 6-2, 6-7(5), 7-5.