Perechea Andreea Mitu/Patricia Maria Tig s-a calificat, miercuri, in semifinalele probei de dublu din cadrul turneului de la Shenzhen (China), dotat cu premii in valoare totala de 500.000 de dolari, informeaza site-ul oficial al competitiei, citat de Mediafax.

Patricia Tig si Andreea MituFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Mitu si Tig au invins, in sferturi, cu scorul de 6-3, 3-6, 19-17, cuplul Vera Dusevina/Katerina Siniakova (Rusia/Cehia), cap de serie numarul 3, dupa o ora si 35 de minute de joc.

In semifinale, Mitu si Tig vor intalni perechea Monica Niculescu/Vania King (Romania/SUA).

Pentru calificarea in semifinale la Shenzhen, Mitu si Tig vor primi 110 puncte in clasamentul de dublu si un cec in valoare de 4.951 de dolari.