Roger Federer a aratat, marti seara, ca Novak Djokovic (aflat intr-un an de gratie) nu este de nebatut, elvetianul reusind sa il invinga in doua seturi pe liderul mondial, scor 7-5, 6-2 (meciul a durat doar o ora si 17 minute). In urma acestui rezultat, Fedex a obtinut calificarea in semifinalele Turneului Campionilor, competitie care se desfasoara la Londra, in "O2".

HotNews.roFoto: Hotnews

Meciul dintre cei doi campioni a fost unul desfasurat intr-o viteza ametitoare (parca disputat pe PlayStation), fiecare punct fiind jucat precum unul de "meci".

Primul set a fost unul echilibrat, in care fiecare schimb a avut farmecul sau. Federer a reusit sa se impuna cu 7-5, aratand ca mentalul "de fier" prezentat de Nole de-a lungul acestui sezon poate avea si unele fisuri. Prima idee care ne putea veni in minte dupa incheierea primului set: Nole poate reveni fara probleme in meci (bazandu-ne pe ceea ce a aratat sarbul in 2015).

Al doilea set a debutat insa tot cu Federer la conducere: elvetianul a incercat sa fie agresiv la fiecare minge, renuntand astfel chiar si la celebrul sau slice de rever. S-a facut 2-0 pentru Roger, iar meciul curgea in favoarea fostului lider mondial. Novak a revenit insa in meci, a facut break-ul si a egalat la doi. Au urmat insa minute grele pentru liderul mondial, Nole fiind "testat" in multe momente de Federer.

Ajutat de un prim serviciu aspru si de un rever care nu a gresit tinta (surprinzator, Roger a gresit uneori mai mult cu forehand-ul), elvetianul a revenit la conducerea partidei, reusind performanta de a castiga urmatoarele patru game-uri si meciul.

Victoria de marti il "tine" pe Federer in fata lui Djokovic la meciurile directe (22-21), in acelasi timp Roger obtinand si calificarea in semifinalele Turneului Campionilor.

Vezi una din loviturile incredibile reusite de Roger Federer:

Statistica meciului Federer vs Djokovic:

Durata: 1 h 17 min

Asi: 6-2

Duble greseli: 2-1

Puncte castigate cu primul serviciu: 75%-61%

Puncte castigate cu al doilea serviciu: 67%-67%

Lovituri castigatoare: 19-12

Erori nefortate: 19-22

Puncte castigate la fileu: 6/9 - 6/9

Puncte de break castigate: 4/8 - 1/3.

Roger Federer:

Echipament: Nike; Incaltari: Nike Zoom Vapor 9.5 Tour; Racheta: Wilson Pro Staff RF97; Tricou: Nike Fall Premier RF Polo.

Titluri in acest an: 6

Victorii/infrangeri: 61-11

Novak Djokovic:

Echipament: UniQlo; Incaltari: Adidas barricade 7 ND; Racheta: Head Graphene XT Speed Pro

Bani castigati in 2015:$16.706.125

Titluri in acest an: 10

Victorii/ infrangeri: 78-6.

Novak Djokovic vs Roger Federer:

Meciuri directe: 21-22

Turnee de Grand Slam castigate: 10-17

Turnee Masters castigate: 26-24

Meciuri directe castigate la turneele de Grand Slam: 8-6

Cel mai bun din trei seturi: 13-15

Cel mai bun din cinci seturi: 8-7

Invingator dupa ce a pierdut primul set: 7-1

Meciuri directe in finale de Grand Slam: 3-1

Finale directe la Turneul Campionilor: 1-0

Finale directe la Masters-uri: 4-3

Finale directe la turnee "500": 2-2

Pe hard indoor (suprafata de la Turneul Campionilor): 4-4.

Primul meci direct: 2006, Monte Carlo Masters: 6-3, 2-6, 6-3 pentru Federer.

Cati bani se castiga la Turneul Campionilor

O victorie in faza grupelor este recompensata cu 167.000 de dolari si 200 de puncte in clasamentul ATP. Calificarea in semifinale este recompensata cu 510.000 de dolari, iar marele castigator va incasa 1.050.000 de dolari. Daca nu va pierde niciun meci, campionul competitiei poate ajunge la un total de 2.228.000 de dolari.

Cum se atribuie punctele

O victorie in faza grupelor aduce 200 de puncte, iar o victorie in semifinale garanteaza 400 de puncte. Invingatorul primeste 500 de puncte, iar daca este neinvins poate ajunge pana un total de 1500 de puncte.

De stiut despre Turneul Campionilor

  • Recordul de trofee este detinut de Roger Federer: 6.
  • Cele mai multe trofee consecutive: Novak Djokovic, Ivan Lendl si Ilie Nastase (cate trei).
  • Cele mai multe finale: Roger Federer si Ivan Lendl (cate 9).
  • Cele mai multe finale consecutive: Ivan Lendl - 9. Pe locul al doilea se afla, la egalitate, Roger Federer si Ilie Nastase (cate 5).
  • Jucatori care au castigat competitia fara sa piarda vreun meci: Roger Federer (2003, 2004, 2006, 2010, 2011). Pe locul cinci in aceasta ierarhie se afla Ilie Nastase (1971, 1972).
  • Jucatorii cu cele mai multe prezente la Turneul Campionilor: Andre Agassi si Roger Federer (cu cate 13 editii). Urmeaza Ivan Lendl (12), Boris Becker, Jimmy Connors si Pete Sampras (toti cu cate 11).
  • Ultima editie care s-a disputat dupa sistemul "3 din 5" a fost in 2007, atunci cand Roger Federer l-a invins pe David Ferrer (6-2, 6-3, 6-2).
  • Este editia cu numarul 46 a competitiei in ceea ce priveste tabloul de simplu si a 41-a la cel de dublu.
  • Ultimii castigatori: Novak Djokovic la simplu si fratii Bryan la dublu.