Simona Halep nu a putut repeta evolutiile incantatoare din meciurile cu Lisicki si Azarenka (a avut doar 10 lovituri castigatoare si a facut 23 de erori nefortate), jucatoarea noastra pierzand fara drept de apel in fata Flaviei Pennetta (numarul 26 WTA). Flavia a returnat aproape tot (a avut un plan tactic bine pus la punct), a fortat-o pe Simona sa greseasca, iar Halep a parut coplesita de importanta partidei (meciul a durat doar 59 de minute!). Visul american se opreste pentru Simona in semifinalele de la US Open cu parerea de rau ca a fost la o zi distanta de marea finala de pe Arthur Ashe...

Simona HalepFoto: usopen.org
  • Pentru parcursul de la US Open, Simona Halep va primi 805.000 de dolari si 780 de puncte in ierarhia WTA.
  • Demn de mentionat este faptul ca faza semifinalelor este cea mai buna performanta din cariera Simonei Halep la US Open.
  • Flavia Pennetta (33 de ani) se afla la prima calificare intr-o finala de Grand Slam din cariera.

Statistica partidei Flavia Pennetta vs Simona Halep:

Asi: 1-0

Duble greseli: 1-3

Puncte castigate cu primul serviciu: 61%-42%

Puncte castigate cu al doilea serviciu: 67%-36%

Cel mai rapid serviciu: 172,1 km/h vs 178,6 km/h

Puncte de break castigate: 6/10(60%) vs 2/3(67%)

Erori nefortate: 16-23

Lovituri castigatoare: 23-10

Total puncte castigate: 57-36

Distanta totala alergata: 1,43 km - 1,42 km (conform site-ului oficial)

Desfasurarea Live Text a partidei Flavia Pennetta vs Simona Halep:

3:6 Simona mai face un cadou: inca o dubla greseala - Flavia il accepta zambind. Pennetta loveste incredibil cu dreapta, doua mingi de meci pentru Flavia...Prima este anulata cu o dreapta aproape de linie...Simona nu mai are insa ce sa faca la o dreapta in cross - Flavia castiga meciul si se califica in finala de la US Open...Partida de pe Arhur Ashe a durat doar 59 de minute...

3:5 Serviciul cu mult kick o incomodeaza pe Simona, iar Flavia inchide punctul cu un rever in lung de linie (30-0). Pennetta este pe tot terenul, se apara incredibil si la prima sansa loveste decisiv. Halep pierde game-ul, Flavia se distanteaza la 5-3. Este incredibil: Pennetta a castigat ultimele 15 puncte...

3:4 Simona este neinspirata: are idei bune, dar loviturile sunt in mare parte ratate...Flavia a castigat ultimele 11 puncte, Pennetta face break-ul si castiga al treilea game consecutiv

3:3 Jucatoarea noastra incearca sa fie agresiva, dar trimite in afara terenului cu un forehand inside-in. Apoi Flavia serveste foarte bine, iar Simona nu poate returna. Atata timp cat nu conduce punctele, Halep nu o poate invinge pe Flavia. Se face 3-3, dupa doua game-uri consecutive castigate de Pennetta

3:2 Simona nu este inspirata dupa o prima scurta incercata, iar Flavia inchide punctul cu un voleu (15-30). Halep ramane in ritmul sportivei din Italia, iar Flavia are doua mingi de a castiga game-ul (15-40). Simona face o dubla greseala, cadou primit cu bratele deschise de Pennetta. Flavia se impune contra serviciului si "strange" din nou scorul de pe tabela

3:1 Flavia isi vede de planul tactic: o scoate mult in afara terenului pe Simona cu serviciul, iar apoi dicteaza ritmul. Pennetta are o anumita "adancime" in lovituri, dar Halep o taxeaza cu un passing superb reusit cu reverul (40-40). Simona o scoate putin pe Flavia din zona de confort si reuseste break-ul dupa un game echilibrat. Halep conduce cu 3-1 in setul doi

2:1 Simona sporeste intensitatea jocului, iar forehand-ul incepe sa functioneze. Halep inchide game-ul cu un rever in lung de linie care gaseste coltul terenului. Halep trece in avantaj (2-1) si avem sperante ca soarta meciului ar putea sa se schimbe. Simona a aratat multa agresivitate in ultimele doua game-uri...

1:1 Simona incearca sa reduca numarul erorilor nefortate, iar acum vine randul Flaviei sa greseasca (0-40). Dupa o defensiva incredibila a Simonei, Pennetta trimite in fileu si pana la urma Halep reuseste rebreak-ul. Simona a dat "semne de viata" in acest game castigat la zero

0:1 Din pacate, setul doi incepe in aceleasi coordonate: Simona nu simte mingea, loveste parca cu neincredere, iar Flavia face break-ul la 15. Halep traverseaza momente grele, Pennetta domina tactic acest meci cel putin pana in acest moment...

1:6 Simona nu isi gaseste ritmul, comite multe erori - alege intotdeauna varianta mai dificila, iar mingea intalneste fileul sau iese "afara". Simona anuleaza o prima minge de set gratie reverului in lung de linie. Din pacate, Simona nu mai are ce sa faca la o lovitura violenta a Flaviei cu reverul: 6-1 pentru sportiva din Italia. A fost 14-11 pentru Simona la erorile nefortate, in timp ce la capitolul lovituri castigatoare Flavia conduce cu 7-4

1:5 Game greu pe propriul serviciu: Halep face doua erori nefortate, iar apoi urmeaza o dubla greseala (15-40). Simona are nevoie de un restart in aceste momente. Din fericire, Flavia rateaza un voleu lejer, gaseste doar fileul (30-40). Halep da drumul mainii, deschide unghiurile cu forehand-ul si egaleaza la 40. Flavia isi arata valoarea la un forehand "plesnit" de peste umar, iar apoi vine inca o minge de break dupa ce Simona a ajunsa la cea de-a 12-a eroare nefortata...Halep trimite in fileu cu un forehand din alergare, Pennetta se distanteaza la 5-1

Pare usor de spus din afara terenului, dar Simona trebuie sa fie mai agresiva, sa incerce sa isi faca jocul de regularitate. Cu cat sta in acest joc de "uzura", cu atat are mai putine sanse sa o surprinda pe Flavia...

E clar ca stilul de joc al Flaviei nu ii convine Simonei. Jucatoarea din Italia ofera mult prea putine momente in care Halep sa poata ataca cu adevarat. Pennetta returneaza tot, este foarte atenta sa nu greseasca si joaca la asteptare. Se vede experienta acesteia

1:4 Dupa ce Simona a castigat primul punct, Flavia a revenit datorita serviciului (40-15). Pennetta a servit numai catre reverul jucatoarei noastre. Inca o eroare nefortata a Simonei, iar Flavia se desprinde la 4-1 in acest prim set

1:3 Punct fantastic reusit de Simona: Flavia se apara incredibil in trei randuri, dar Halep inchide punctul cu o scurta minunata (15-0). Din pacate, Simona nu simte cum trebuie contre-pied-ul, iar Pennetta castiga duelul (15-15). Jucatoarea noastra nu simte un backhand, iar Flavia trece in avantaj (15-30), urmeaza inca o lovitura in afara terenului, doua mingi de break pentru Pennetta. Flavia face pasul in teren, dar din fericire trimite in fileu un rever aparent usor de executat (30-40). Dupa inca un schimb de "uzura", Simona greseste, iar Pennetta face break-ul

1:2 Fata de meciurile cu Lisicki si Azarenka, partida de astazi pare a avea o intensitate mai scazuta. Flavia nu risca mult, sta in schimburi si incearca sa speculeze greselile Simonei (40-30). Flavia a facut si o dubla greseala mai devreme, Halep a dus game-ul in "prelungiri". Halep dicteaza bine ritmul cu reverul - minge de break, prima a partidei. Dupa un schimb lung, Simona forteaza cu backhand-ul, iar mingea iese putin in afara terenului (egalitate). Cu mari emotii, Flavia isi face serviciul. Din pacate, Simona a ratat o minge de break. Este insa bine ca are atitudinea potrivita si ca ii pune probleme sportivei din Italia atunci cand aceasta serveste

1:1 Flavia este agresiva pe serviciul doi, dar trimite afara o dreapta inside-out. Simona este agresiva, intra in teren, ia mingea devreme si conduce punctele, in special cu ajutorul forehand-ului (40-0). Flavia rateaza un voleu drive - game alb pentru Simona. Este foarte bine ca a inceput cu un game alb pe propriul serviciu

0:1 Meciul a inceput cu Flavia la serviciu. Primul schimb a fost unul de acomodare, cu multe lovituri si a fost castigat de Simona cu o lovitura castigatoare (cu ajutorul forehand-ului). Flavia a revenit in game, a castigat urmatoarele doua puncte (30-15). Halep a returnat in fileu (40-15), jucatoarea din Italia are un serviciu incomod. Simona ajunge o scurta, dar este pasata apoi de Flavia. Primul game a fost castigat de Pennetta

Cele doua jucatoare au intrat pe Arthur Ashe

Simona Halep vs Flavia Pennetta:

Ani: 23-33

Locul nasterii: Constanta - Brindisi, Italia

Inaltime: 1,68 metri - 1,72 metri

Greutate: 60 kg - 58 kg

Ambele sunt jucatoare de mana dreapta

Victorii/ infrangeri in 2015: 45-12 vs 19-15

Victorii/infrangeri in cariera: 310-146 vs 573-361

Titluri in 2015: 3-0

Titluri in cariera: 11-10

Bani castigati in 2015: $2,771,675 vs $712,401

Bani castigati in cariera: $9,331,083 vs $10,504,313

Locul in clasamentul WTA: 2-26

Meciuri directe: 4-1 pentru Pennetta

2010, Marbella: 6-4, 7-6(4) pentru Pennetta

2013, Bastad: 4-6, 7-5, 2-0 pentru Pennetta (abandon Simona)

2013, US Open: 6-2, 7-6(3) pentru Pennetta

2015, Miami: 6-3, 7-5 pentru Halep

2015, US Open: 6-1, 6-3 pentru Pennetta.