Sorana Carstea (wild-card) s-a calificat, miercuri, in turul doi al BRD Bucharest Open, dupa ce a invins-o fara prea mari emotii pe Sesil Karatanceva, din Bulgaria, scor 6-2, 6-2. Partida ar fi trebuit sa aiba loc marti, dar a fost reprogramata de organizatori din cauza ploii si a intunericului.

Sorana CarsteaFoto: Adrian Ilincescu/ HotNews.ro

Partida de pe Arena Centrala a durat o ora si trei minute si a fost dominata de Sorana. Jucatoarea noastra a facut in multe randuri diferenta cu forehand-ul, lovitura care a pus-o in evidenta si a facut-o sa domine schimburile.

Sportiva din Bulgaria a incercat sa profite de serviciul doi al Soranei si de forma mai slaba pe care o traverseaza, insa Carstea a fost concentrata si si-a facut meciul usor (precendenta intalnire dintre cele doua sportive fusese castigata de Sesil, scor 6-0, 6-0 la Montreal, in 2012).

In urmatoarea partida, Sorana Carstea o va intalni pe Andreea Mitu.

Andreea si Sorana s-au duelat o singura data, pe 8 iulie 2015, la Contrexeville, in Franta, iar castig de cauza a avut Carstea, scor 6-3, 7-6(3).

Intr-o alta partida a zilei de pe tabloul feminin de simplu, Patricia Maria Tig a fost eliminata de Polona Hercog, scor 6-0, 6-2, dupa o partida care a durat o ora si 21 de minute.