Simona Halep, locul 3 WTA, a declarat, marti, la Stuttgart, intr-o conferinta de presa, ca are nevoie de un meci pentru a se reacomoda cu jocul pe zgura, dupa ce a evoluat foarte mult in acest an pe suprafete rapide, informeaza agentia DPA, conform Mediafax.

HotNews.roFoto: Hotnews

"Am nevoie de un meci, sa-mi reamintesc stilul. Ai mai mult timp sa gandesti pe zgura", o suprafata lenta, a declarat Halep.

"Totul este diferit. Ma simt bine pe zgura si pot castiga meciuri. Dar imi trebuie cateva partide de adaptare. Ma asteapta un meci greu. Toata lumea joaca tenis de inalt nivel. Asa ca va fi dificil. Dar am sansa mea si sigur voi lupta pentru ea. Nu vreau sa ma gandesc acum la Roland Garros", a continuat Halep.

Ea a precizat ca nu isi face un plan strict inaintea unei partide, pentru ca ii place sa fie creativa pe teren. "Am un plan, dar nu unul strict. Imi place sa fiu creativa", a spus jucatoarea romana.

Halep s-a plans de faptul ca ii este greu sa fie o celebritate intr-o tara mica, precum Romania. "Dupa French Open (n.r. - editia de anul trecut, la care a fost finalista) a fost un «boom». Romania este o tara mica si sunt recunoscuta pe strada. Am acum experienta cum sa ma descurc in aceasta situatie, dar nu este usor. Sunt multe lucruri cu care sa ma adaptezi n afara terenului si sa ma relaxez. Obisnuiam sa fiu foarte stresata sa vorbesc cu voi (n.r.- mass-media)", a recunoscut Simona Halep.

Adversara jucatoarei romane in mansa a doua a turneului de la Stuttgart va fi spaniola Garbine Muguruza. Ocupanta locului 20 WTA a jucat deja un meci in turul I, castigat, marti, in fata sportivei cehe Barbora Strycova, locul 23 WTA, in timp ce Simona Halep a fost acceptata direct in mansa secunda, in urma statutului ei de cap de serie numarul 2.

Muguruza se declara foarte relaxata inaintea meciului cu Halep, nu datorita avantajului celor doua succese anterioare obtinute in fata româncei. Spaniola nascuta in Venezuela spune ca abordeaza intotdeauna fara presiune o partida cu o jucatoare de top, pentru ca nu are nimic de pierdut la astfel de intalniri.

Simona Halep si Garbine Muguruza se vor intalni, cel mai probabil miercuri, pentru a treia oara. In primele doua meciuri, Muguruza s-a impus la Wuhan, in turul doi, în 2014, scor 2-6, 6-2, 6-3, si in februarie, in Fed Cup, scor 6-4, 6-3. Aceste partide au avut loc pe suprafete rapide, in timp ce turneul din Germania este pe zgura.