O privire spre anii de secetă ai Alexandrei arată cât de dificil și de complex e drumul recuperării după o accidentare serioasă; el presupune recâștigarea sau regăsirea punctelor, a clasamentului, a jocului, a condiției fizice, dar mai ales, a încrederii.
1. E nevoie de timp. Cam de cât? Iată. A trecut mult timp de când Alexandra a avut ocazia să joace cu un trofeu pe masă. Oamenii poate nu realizează cât de mult înseamnă pentru un sportiv de performanță să primească o a doua șansă, să poată să fie din nou parte din circuit, un drept care dintr-o dată le-a devenit inaccesibil. Ca să mai fii și competitiv, adică să revii la nivelul inițial și să te poți lupta de la egal la egal cu jucători care n-au bătut pasul pe loc cât timp tu ai fost pe tușă, asta e deja un bonus, ceva la care unii nici nu îndrăznesc să spere. Un bonus pe care nu toți tenismanii care revin după operații și recuperări complicate au șansa să-l obțină. Adică nu e subînțeles, nu vine de la sine. Sau dacă vine, nu vine peste noapte.
Plecând de la premisa că aptitudinile fizice rămân intacte după o intervenție chirugicală, drumul revenirii e complicat suplimentar de necesitatea recuperării clasamentului, la pachet cu recuperarea nivelului optim de joc. Ca să te întorci pe locul de unde ai coborât, ai nevoie de puncte. Ca să obții punctele, ai nevoie de jocuri, dar deoarece clasamentul s-a dus, nu mai poți intra în turneele mari, afară de cele câteva competiții pe care un protected ranking ți le asigură. Așa că trebuie să joci turnee mici, necesare atât pentru recâștigarea încrederii, cât și pentru punctele care să te scutească de calificări. Însă nu e ca și cum turneele mici sunt neapărat simple, pentru că, la fel ca orice alt strat competițional, au și ele regulile, specificul și specialistele lor. Tenisul adesea e diferit, și nu e neapărat de la sine înțeles că dacă o fostă jucătoare de Top 30 ajunge să joace Futures și Challengers, o să le și câștige de la sine sau o să aibă viață ușoară.
1
1
