Odată descifrat succesul actualei generaţii de seniori, se impune o vedere de ansamblu asupra următorului val de jucători şi jucătoare. În cele ce urmează, analizăm harta prezentă a tenisului juvenil românesc şi încercăm să descoperim numele alături de care am putea călători cu succes mai departe. Cine va fi viitoarea Simona Halep? Dar viitorul Victor?

Jacqueline Adina CristianFoto: treizecizero.ro

Aproape fără excepţie, performerii din tenisul profesionist de astăzi au trecut prin numeroase faze competiţionale intermediare care i-au clădit şi i-au ridicat. Mai toţi au ieșit la liman după ani în şir de meciuri în circuitele de juniori, de la turnee obscure de categoria a doua undeva prin ţară, până la primele puncte în ATP, respectiv WTA. Au început cu circuitul naţional, apoi au trecut la Tennis Europe, până în ITF.

Însă, atenţie, doar o mică parte reușesc să parcurgă tot acest drum. Pentru că sita, şi aşa deasă, cerne ulterior şi mai intens. "Dacă eşti foarte bun la juniori, nu înseamnă că ai un paşaport de jucător foarte bun la seniori. De foarte multe ori, e o capcană în care pică atât jucătorii, cât şi anturajul lor, iar foarte mulţi se pierd în consecinţă", atrage atenţia antrenorul Marius Comănescu. De notorietate este experienţa lui Petru-Alexandru Luncanu, fost câştigător de Orange Bowl, care a ajuns, la 24 de ani, într-un anonimat total. În cele câteva sezoane la profesionişti n-a reuşit decât să pătrundă între primii 400 de jucători ai lumii. Acum a căzut până aproape de locul 800 ATP.

Un caz mai puţin cunoscut, înscris în categoria carierelor ratate, este cel al Alexandrei Damaschin, fiica fostului fotbalist dinamovist Marian Damaschin. În urmă cu patru-cinci ani, Alexandra se bătea de la egal la egal cu vârfurile generaţiei de junioare, Sorana Cîrstea sau Alexandra Cadanţu. La un moment dat între primele 25 de junioare ale lumii, Damaschin a intrat în primul an de seniorat de pe poziţia 539 WTA. Iar mulţi îi prevedeau o carieră reuşită. De-aici însă, traiectoriile ei şi ale colegelor de generaţie s-au separat în mod dramatic. Alexandra Damaschin a terminat sezonul 2010 abia pe 683 WTA, iar declinul a devenit ireparabil.

Citește întregul reportaj, cu detalii necunoscute despre drumul pe care trebuie să îl parcurgă un junior către succes plus cea mai completă listă publicată în presa din România cu jucătorii de la care se așteaptă să-i calce pe urme Simonei Halep în viitor.