Perechea Florin Mergea/Marin Draganja (Romania/Croatia) a fost invinsa, joi, cu scorul de 6-3, 1-6, 6-3, de cuplul spaniol Marcel Granollers/Marc Lopez, cap de serie numarul 12, in semifinalele turneului de la Roland Garros.

Florin MergeaFoto: Wikipedia

Granollers si Lopez au avut nevoie de o ora si jumatate si de cinci mingi de meci pentru a-i elimina pe Mergea si Draganja, informeaza Mediafax.

Pentru invinsi, prezenta in penultimul act al turneului de Grand Slam de la Paris reprezinta cea mai buna performanta din cariera lor.

Calificarea in semifinale este recompensata cu 720 de puncte si un premiu in valoare totala de 100.000 de euro.

Ultimul roman care a ajuns in semifinalele unui Grand Slam la dublu masculin a fost Horia Tecau, in 2012, la Wimbledon, cand, in echipa cu suedezul Robert Lindstedt, a jucat a treia finala consecutiva pe iarba londoneza.