​Simona Halep a atras toate privirile dupa evolutiile din ultimul an, sportiva din Romania ajungand pana pe locul 4 in clasamentul WTA. Site-ul tennis.com i-a dedicat un material jucatoarei noastre: "In era strigatelor si a pumnilor inclestati exista si Simona, o jucatoare modesta. Nu se da in spectacol si nu incearca sa intimideze".

HotNews.roFoto: Hotnews

"Un anti-star, straluceste"

"Statisticile WTA sunt impartite in 10 categorii, dar Simona Halep nu conduce in niciuna dintre ele. Este si o a unsprezecea categorie in care romanca se afla, de asemenea, departe de top - cea a celebritatii.

Castigatoare a sapte turnee in circuitul profesionist, ea este recunoscuta mai ales pentru ca si-a micsorat sanii in 2009 si pentru controversele iscate de aceasta decizie", se precizeaza pe site-ul Tennis.com, conform Digisport.

Modestia, principala calitate a Simonei

"Aceasta lipsa de interes este provocata chiar de romanca si nu cred ca ea ar fi vrut sa fie altfel. Este reconfortant sa vezi ca in era strigatelor si a pumnilor inclestati exista o jucatoare atat de modesta.

Nu cedeaza nimic, dar nu se da in spectacol si nu incearca sa intimideze. Este, intr-adevar, dura, concentrata si mobila. E pacat ca nu apare in categoriile din statistici, dar cat timp este in topul mondial nu cred ca o deranjeaza prea tare" - Tennis.com.

Simona, o forta a tenisului

"Simona este clar ca a devenit, incetul cu incetul, o forta a tenisului din circuitul feminin. Cu toate ca are doar 1,68 metri, Halep se descurca de minune, desi ai putea sa crezi ca nu poate face nimic impotriva unor jucatoare cu gabarit precum Serena Williams sau Petra Kvitova. Daca treci pe langa un teren unde se antreneaza, nimic nu iti spune . Iar acest lucru este un mare pacat, pentru ca are atatea de aratat", a concluzionat Peter Bodo, analist Tennis.com.

Problemele fizice ii dau batai de cap mai mari decat adversarele

Simona Halep nu a putut sa se bucure pana la capat de calificarea in turul trei al turneului "Premier 5" de la Roma, jucatoarea din Romania fiind nevoita sa abandoneze din cauza unor probleme la muschii abdominali.

Chiar daca a fost nevoita sa abandoneze,Simona Halep va fi, incepand de saptamana viitoare, pe locul 4 in ierarhia WTA: o va intrece pe Victoria Azarenka.

Este a treia accidentare pe care o sufera in acest an Simona, jucatoarea noastra fiind obligata sa se retraga de la Dubai si de la Miami, iar acum de la WTA Roma.

In optimile competitiei de la Roma, Halep ar fi trebuit sa o intalneasca peCarla Suarez Navarro, favorita numarul 13 si locul 14 WTA.

Simona Halep

Ani: 22

Locul nasterii: Constanta

Inaltime: 1,68

Greutate: 60kg

Jucatoare de mana: dreapta

Victorii/ infrangeri in cariera: 238-125

Titluri in cariera: 7-0

Bani castigati din tenis: 3,445,950 dolari.