Simona Halep a castigat turneul WTA de la Doha (competitie de categorie Premier 5), sportiva din Romania invingand-o in finala pe Angelique Kerber, din Germania. Finala a durat o ora si sase minute, Halep impunandu-se cu 6-2, 6-3. Este cel de-al saptelea turneu cucerit de Simona Halep in cariera. In urma acestui succes, Halep va urca pe locul 9 in clasamentul WTA.

Simona Halep a castigat turneul de la DohaFoto: wtatennis.com

Simona Halep: "Acum am o si mai mare incredere in mine"

"Nu credeam ca pot sa castig acest turneu, veneam de pe o alta suprafata. Este cea mai importanta victorie de pana acum a carierei mele. Am jucat cu mare placere, nu mi-am dorit decat sa ma bucur de tenis. M-am simtit foarte bine si vreau sa le multumesc tuturor celor care au fost alaturi de mine. Acum am o mai mare incredere in mine, este cel mai important turneu pe care il castig pana acum", a declarat Simona Halep dupa finala castigata cu Kerber.

Turneul de la Doha face parte din categoria "Premier 5" - Simona Halep va primi un cec in valoare de 441.000 de dolari si 900 de puncte in ierarhia WTA.

Setul I

Finala a inceput cu un break la zero al Simonei Halep, jucatoarea din Romania incepand in forta meciul. Simona a mai castigat inca o data pe serviciul sportivei din Germania, iar primul set i-a revenit cu scorul de 6-2, dupa 32 de minute de joc. Simona a jucat inteligent, a lovit bine cu dreapta, in timp ce reverul i-a functionat bine.

Setul II

Angelique Kerber si-a castigat serviciul in debutul setului al doilea. Primul break al setului a venit la scorul de 2-2 si a fost reusit de Simona Halep. Sportiva din Romania si-a pastrat bine serviciul si a inchis finala cu inca un break: 6-3. Meciul a durat o ora si sase minute.

Simona Halep a bifat duminica cea de-a zecea finala din cariera (s-a impus in sapte).

Competitia de la Doha a fost dotata cu premii in valoare de 2.440.070 de dolari. Ultima castigatoare a fost Victoria Azarenka, in 2013.

Ce a castigat Simona Halep in 2013

Nurnberg - competitie dotata cu premii totale in valoare de 235.000 de dolari. A invins-o in finala pe Andrea Petkovic, scor 6-3, 6-3. Dupa aceasta victorie, a urcat pe locul 45 in clasamentul WTA.

's-Hertogenbosch - competitie dotata cu premii totale in valoare de 235.000 de dolari. A trecut in finala de Kristen Flipkens, scor 6-4, 6-2. Dupa acest succes, Halep a urcat pe locul 32 in ierarhia WTA.

Budapesta - competitie dotata cu premii totale in valoare de 235.000 de dolari. A invins-o in finala pe Yvonne Meusburger, scor 6-3, 6-7(7), 6-1. Dupa aceasta noua victorie, Simona a ajuns pe locul 30 in clasamentul WTA.

New Haven - competitie dotata cu premii totale in valoare de 690.000 de dolari. A castigat turneul dupa ce a invins-o in finala pe Petra Kvitova, scor 6-2, 6-2. Halep a urcat pe locul 19 in clasamentul WTA.

Moscova - competitie dotata cu premii totale in valoare de 795.707 de dolari. Simona a invins-o in finala pe Samantha Stosur, scor 7-6, 6-2. Sportiva din Romania a urcat pe locul 14 in clasamentul WTA.

Turneul Campioanelor - competitie dotata cu premii totale in valoare de 750.000 de dolari. Simona a invins-o in finala pe Samantha Stosur, scor 2-6, 6-2, 6-2. Sportiva din Romania a urcat pe locul 11 in clasamentul WTA.

Simona Halep

Nascuta pe 27 septembrie 1991, la Constanta.

Inaltime: 1,68 metri

Greutate: 60 kilograme

Loveste cu mana dreapta.

Cea mai buna clasare in clasamentul WTA: locul 10

Rezultate la turneele de Grand Slam:

Australian Open: sferturi (2014)

Roland Garros: turul 2 (2011)

Wimbledon: turul 2 (2013)

US Open: turul 4 (2013).