Jucatorul sarb de tenis Novak Djokovic, principalul favorit, a castigat turneul ATP de la Beijing, dotat cu premii in valoare de 2.315.250 dolari, invingandu-l duminica in finala, cu 6-3, 6-4, pe spaniolul Rafael Nadal, cap de serie nr. 2, informeaza Agerpres. Desi a fost invins de sarb in aceasta finala, de luni Nadal ii ia locul acestuia ca lider mondial, asigurat inca de sambata, cand a obtinut calificarea in ultimul act al turneului din China. Astfel, spaniolul revine pe primul loc in clasamentul ATP dupa iulie 2011.

Rafael Nadal / Novak DjokovicFoto: Colaj / Sursa foto: usopen.org, chinaopen.com

Nadal (27 ani), care s-a impus in septembrie la US Open, al 13-lea succes final al sau intr-un turneu de Mare Slem, dupa ce castigase in iulie Roland Garros-ul, a pus astfel capat dominatiei de 101 saptamani consecutive a lui Djokovic in varful ierarhiei mondiale.

Spaniolul nu a mai fost nr. 1 din 4 iulie 2011, data la care Djokovic i-a succedat. Nadal a ocupat deja in cariera aceasta pozitie timp de 102 saptamani, intre august 2008 si iunie 2009, apoi intre iunie 2010 si iulie 2011.

El culege roadele unui an 2013 exceptional, dupa un 2012 ratat din cauza unei grave accidentari la genunchi, care l-a tinut departe de terenul de tenis sapte luni, perioada in care capacitatea sa de a reveni la cel mai inalt nivel a fost pusa sub semnul intrebarii.

Insa de la revenire, la inceputul lunii februarie, Nadal s-a aratat mai puternic ca niciodata, obtinand 65 de victorii, cu doar 3 infrangeri. Din cele 12 turnee jucate, a castigat 10, reusind inca doua titluri de Mare Slem la Roland Garros (al 8-lea) si la US Open (al 2-lea), precum si cinci turnee Masters 1000. Singura umbra din acest an pentru el a fost eliminarea din primul tur la Wimbledon, de catre belgianul Steve Darcis, atunci nr. 135 mondial.

"Este un an mare, unul dintre cei mai buni din cariera mea, fara indoiala. Este intr-adevar special sa revii in fruntea clasamentului dupa mai mult de o jumatate de sezon de absenta'", a spus Nadal.

Pentru Nadal, obiectivul este acum de a incheia sezonul pe primul loc, ceea ce nu i s-a mai intamplat din 2010. "Daca voi fi capabil sa termin nr. 1, va fi o mare realizare, pentru ca voi fi cel mai bun jucator al anului. Este ceva care ma va motiva cu adevarat", afirma el.

Finala de duminica a fost a 38-a confruntare dintre cei doi, un record in era Open (din 1968), spaniolul conducand acum in fata lui Ddjokovic cu 22 de victorii la 16. Sarbul nu-l mai batuse pe Nadal de la finala Masters-ului 1000 de la Monte Carlo, din aprilie. Acum, el a obtinut al patrulea titlu in acest sezon.

Aparentul paradox al acestei schimbari de locuri in ierarhia mondiala (Djokovic, nr. 1, cedeaza primul loc in clasamentul ATP, chiar in favoarea invinsului sau) este explicat prin sistemul de punctaj din tenisul mondial, unde clasamentele se alcatuiesc pe 52 de saptamani. Astfel, cu un an 2012 foarte slab, Nadal a pierdut putine puncte din saptamanile de la inceputul perioadei, dar a adaugat multe in acest final se sezon, gratie victoriilor in serie.