Spaniolul Rafael Nadal, cap de serie numarul 5, a castigat duminica turneul de Masters de la Roma, dupa ce l-a invins categoric pe favoritul numarul 2 al competitiei, elvetianul Roger Federer, cu scorul de 6-1, 6-3.

HotNews.roFoto: Hotnews

Nadal isi trece astfel in palmares cel de-al 56-lea titlu in circuitul ATP si cel de-al saptelea obtinut la Roma, dupa succesele din 2005, 2006, 2007, 2009, 2010 si 2012.

Ibericul a ajuns in finala in toate cele opt turnee jucate pana acum in acest an, castigand sase dintre ele. Mai mult, gratie victoriei obtinute duminica pe arena de la Foro Italico, el si-a asigurat pozitia de cap de serie numarul 4 la turneul de Grand Slam de la Roland Garros, care va incepe peste o saptamana si unde spaniolul va fi din nou marele favorit.

Nadal vs. Federer - "duelul etern". Cei doi si-au disputat cea de-a 20-a finala

Rivalii eterni Rafael Nadal si Roger Federer s-au confruntat duminica, in ultimul act al turneului de la Roma, pentru a 30-a oara si, totodata, pentru a 20-a oara intr-o finala.

Dupa aceasta noua victorie in fata lui Federer, Nadal conduce in meciurile directe cu 20-10, respectiv 14-6 in finale.

"Daca tin minte bine, acum cativa ani v-ati intrebat daca nu este ultima mare confruntare intre noi, si iata-ne din nou. Roger are resurse", a glumit Nadal.

"Va fi un 'revival' a marilor noastre momente, a spus Federer, am avut cateva finale memorabile! In special cea de 5 ore aici la Roma, incheiata 7-6 in setul cinci", in 2006, castigata de Nadal. Vezi retrospectiva video mai jos