Perechea formata din tenismanul roman Horia Tecau si belarusul Max Mirnii a fost invinsa cu scorul 6-4, 6-4 de gemenii americani Bob si Mike Bryan, sambata, in finala probei de dublu a turneului ATP de la Sydney, dotat cu premii totale de 436.630 dolari, potrivit Agerpres.

HotNews.roFoto: Hotnews

Fratii Bryan, principalii favoriti si primii doi clasati in ierarhia mondiala de dublu, s-au impus dupa o ora si 7 minute de joc in fata unei perechi care se afla la primul turneu in aceasta formula.

Tecau si Mirnii, capi de serie nr. 4 la Sydney, s-au ales fiecare cu 6.295 dolari si 150 puncte ATP.

Horia are 13 turnee castigate la dublu in cariera, dintre care zece alaturi de Lindstedt (2012 - Bucuresti, s-Hertogenbosch, Bastad, Cincinnati, 2011 - Bastad, Casablanca, 2010 - New Haven, Bastad, s-Hertogenbosch si Casablanca). Horia a mai castigat in 2011 alaturi de Victor Hanescu (Acapulco) si belgianul Dick Norman (Zagreb), iar in 2010 alaturi de Marcus Daniell (Auckland). Horia a iesit castigator in 2012 si in proba de dublu mixt la Australian Open (cu Bethanie Mattek-Sands).

Horia Tecau pierdut 11 finale la dublu, in afara de cea de la Sydney: in 2012 la Rotterdam, Madrid si Wimbledon, 2011 la Beijing, Washington, Wimbledon, s-Hertogenbosch, Brisbane, 2010 la Wimbledon, toate alaturi de Lindstedt, si in 2009 la Stuttgart (alaturi de Hanescu) si la Kitzbuehel (pereche cu Andrei Pavel).