Intalnirea de tenis din Cupa Davis, dintre Romania si Finlanda, programata intre 14 si 16 septembrie, s-ar putea disputa pe o suprafata albastra la Sala Sporturilor "Horia Demian", spune capitanul nejucator al tricolorilor, Ciprian Porumb.

"In 3 septembrie, o firma specializata din Germania va incepe montarea podelei speciale pe care se va juca. Sunt mai multe culori in discutie, e posibil chiar sa avem o suprafata albastra, ca si cea de la Mastersul de la Londra, dar asta nu este inca decis. De asemenea, se va dubla iluminarea salii, de la 600 la 1200 de lucsi, cat este necesar la o astfel de competitie. Nu e decisa exact inca ziua din care se vor pune in vanzare biletele, dar cel mai devreme ar putea fi finalul acestei luni", a declarat pentru Mediafax capitanul nejucator al echipei Romaniei, Ciprian Porumb.

Porumb spune ca a trimis convocarile pentru jucatori. "Am intrat in linie dreapta cu pregatirile, evenimentul se apropie cu pasi repezi. Clujul asteapta cu nerabdare evenimentul, care a fost primit cu bucurie si sprijin de toata lumea. Am trimis convocarile pentru sase jucatori, asteptam raspunsurile lor, iar de saptamana viitoare, cand vom sti exact ce echipa avem, vom putea stabili clar tot programul, se va contura planul".

Ciprian Porumb a mai precizat ca echipa Finlandei va sosi la Cluj in 9 septembrie. "Nu avem inca detalii legate de sederea lor la Cluj. Ne-au anuntat doar ca vor sosi in 9 septembrie. Le-am trimis mai multe variante de cazare in Cluj, dar inca nu si-au dat OK-ul. Cred ca e devreme sa vorbim de infruntarea propriu-zisa. Este obligatoriu sa stim exact componenta echipei noastre, dar si a lor, pentru a vorbi de sanse. Cert este ca ne dorim victoria, asa cum este normal", a incheiat Porumb.

Pentru a se mentine in grupa I a Zonei Euro-Africane, echipa Romaniei trebuie sa se impuna in fata finlandezilor.