Numarul 1 mondial in tenis, Novak Djokovic a pierdut in trei seturi in fata americanului John Isner, in prima semifinala a turneului de la Indian Wells. Isner a castigat cu 7-6, 3-6, 7-6, in 2 ore si 45 de minute; cu aceasta victorie, Isner isi asigura prezenta in prima sa finala intr-un turneu de asemenea calibru si, totodata, urca in primii 10 jucatori din ierarhia ATP.

In finala de la Indian Wells, Isner il va intalni pe castigatorul meciului dintre Rafael Nadal si Roger Federer.