Situatia clubului de handbal feminin Oltchim Ramnicu Valcea este incerta dupa ce managerul general al clubului, Constantin Roibu, si-a anuntat retragerea sprijinului financiar, iar presedintele gruparii, Ioan Gavrilescu, a renuntat la echipa din motive presonale. Antrenorul Oltchimului nu stie ce se va intampla in continuare cu echipa, aceeasi nedumerire intalnindu-se si in randul jucatoarelor, care nu au fost inca informate despre situatia clubului.

Adina Meirosu Fiera (stanga)Foto: Agerpres

"Sunt de trei saptamani aici, ce pot spune mare lucru? Am aflat despre decizia managerului Constantin Roibu de a opri finantarea echipei. Se vor plati drepturile contractuale pana in 31 martie, iar apoi nu stie nimeni ce va fi. S-au precipitat lucrurile, din pacate. Am venit sa ajut, dar acum cred ca va fi o mare pierdere daca sponsorul principal va pleca", a declarat Radu Voina pentru Mediafax.

"Se alege praful de o echipa cu rezultate atat de bune si nu cred ca se va face ceva la fel de bun prea curand. Cu siguranta, toate aceste schimbari precipitate vor afecta si echipa nationala. Voi ramane langa fete pana la finalul sezonului, le voi antrena, apoi vom vedea ce va mai fi", a adaugat antrenorul Oltchimului.

Jucatoarele nu au fost informate oficial in legatura cu situatia clubului, Adina Meirosu Fiera declarand ca managerul are tot dreptul sa-si retraga sprijinul financiar atat timp cat echipa nu are rezultate. "Noi nu am fost anuntate de catre club, nu am fost informate. Am citit in ziare, dar nu a fost anuntata o decizie oficiala. Probleme au inceput de cand am iesit din Liga Campionilor. Domnul Roibu are tot dreptul sa se retraga daca e nemultumit de rezultatele noastre. Noi ne dorim sa continuam, dar nu stim ce va fi", a declarat jucatoarea la sport.ro.