Radu Voina, la un pas de despartirea de Oltchim

de A.I.     HotNews.ro
Miercuri, 19 mai 2010, 11:49 Sport | Teamball

Radu Voina, selectionerul Romaniei
Foto: AGERPRES
"Am terminat cu bine contractul pe care l-am semnat cu Valcea. O noua intelegere se semneaza insa intre doua parti, iar pana acum nu a existat nicio discutie", a declarat Radu Voina despre situatia sa la campioana Romaniei la handbal feminin. Dupa un sezon in care a cucerit titlul national si a ajuns pana in finala Ligii Campionilor, Voina este tot mai aproape de o despartire de Oltchim Ramnicu Valcea.

"Eu sunt mandru ca am antrenat pe Oltchim. Pentru mine a fost cel mai dificil sezon ca antrenor. Colegul meu, Aurel Rosca, mi-a confirmat ca a fost unul din cele mai dificile sezoane din istorie pentru Oltchim. Ma bucur ca am terminat cu bine contractul pe care l-am semnat cu Valcea, si nu inainte de termen, asa cum s-a intamplat cu multi dintre colegii mei. Un contract nou se semneaza intre doua parti, dar cel putin pana acum nu am discutat nimic cu conducerea clubului.

Oricum, situatia mea este mai putin importanta. Fetele trebuie felicitate si aplaudate pentru ce au facut. Obiectivul s-a indeplinit, iar sa joci o finala de Liga Campionilor este o mare performanta. Am visat frumos, am sperat ca putem castiga trofeul, dar trebuie sa fim realisti, in finala am intalnit o echipa a Viborgului foarte puternica" - Radu Voina, citat de Mediafax.

Dupa ce au invins cu 40-20 pe Universitatea Resita (marti, in ultima etapa a campionatului), handbalistele de la Oltchim Ramnicu Valcea au primit tricourile de campioni ai Romaniei.


Citeste mai multe despre   























1649 vizualizari

  • +1 (1 vot)    
    Bravo! (Miercuri, 19 mai 2010, 12:40)

    adi [anonim]

    Felicitari domnule Voina! Felicitari si fetelor de la Oltchim! Suntem mandri de voi! Sper sa nu plecati de la Oltchim!
  • 0 (0 voturi)    
    Bravo domnule Voina !!! (Miercuri, 19 mai 2010, 13:22)

    Motanul Danila [anonim]

    Motanul Danila respecta ceea ce ati facut si spune: Jos Palaria !!!
  • -3 (3 voturi)    
    felicitari si la revedere (Miercuri, 19 mai 2010, 13:39)

    UNJ ROMAN [anonim]

    stiti ce i-a lipsit oltchimului sa castige liga campionilor ?un antrenor bun !!!
    daca antrenorul de la viborg ar fi antrenat oltchimul iar voina ar fi antrenat viborg, astazi oltchim era sigur campioana !!!
    • +1 (1 vot)    
      Notoc cu tine (Miercuri, 19 mai 2010, 14:49)

      alin [anonim] i-a raspuns lui UNJ ROMAN

      Noroc de poporul asta ca e plin de oameni cu certitudini, f cunoscatori a oricarui fenomen. Nu stiu ce ne faceam daca nu eram asa priceputi la toate ... cred ca ramaneam la coada Europei ca civilizatie
  • 0 (0 voturi)    
    Multmiri (Miercuri, 19 mai 2010, 22:54)

    constantin [anonim]

    Va multumim D-le Radu Voina pentru bucuriile pe care le-ati adus romanilor ca handbalist si mai apoi ca antrenor. Multa sanatate si succes in continuare!
  • 0 (0 voturi)    
    felicitari dl. Voina (Joi, 20 mai 2010, 11:04)

    ioana [anonim]

    Va multumim pentru tot ce ati facut si speram ca veti ramane in continuare in Oltchim. Va iubim mult si pe dvs. si pe fete!
  • 0 (0 voturi)    
    catre RADU VOINA !!! (Duminică, 23 mai 2010, 3:09)

    Fortza RULMENTUL BRASOV !!! [anonim]

    drum bun si cale batuta !!!


Abonare la comentarii cu RSS



ESRI

Top 5 articole cele mai ...



Hotnews
Agenţii de ştiri

Siteul Hotnews.ro foloseste cookie-uri. Cookie-urile ne ajută să imbunatatim serviciile noastre. Mai multe detalii, aici.
hosted by
powered by
developed by
mobile version
Marţi