Steaua MFA Bucuresti a castigat la masa verde partida disputata sambata in Cupa Cupelor, dupa ce adversara sa HC Portovik Yuzhny (Ucraina) a folosit un sportiv fara drept de joc, informeaza site-ul oficial al Federatiei Europene de Handbal.

"Rezultatul din runda a patra (primul tur) din Cupa Cupelor dintre Steaua MFA Bucuresti (Romania) si HC Portovik Yuzhny (Ucraina) s-a schimbat in 10-0 in favoarea Stelei. EHF a descoperit o neregula la meciul jucat in 13.02.2010 in Chiajna, Romania. Jucatorul echipei oaspete, Andrii Abramov, nu avea drept de joc. Jucatorul a fost transferat la un club iranian in decembrie si s-a intors la echipa in 27 ianuarie 2010, dar HC Portovik Yuzhny nu l-a inregistrat", informeaza site-ul oficial al EHF.

Formatia ucraineana are la dispozitie trei zile pentru a face apel la Tribunalul de Arbitraj al EHF.