Doua echipe romanesti de handbal masculin au obtinut victorii la scor, sambata, in cupele europene. Steaua MFA a facut un pas important spre sferturile de finala ale Cupei Cupelor dupa ce a invins cu 33-23 pe ucrainienii de la HC Portovik Yuzhny. In optimile Challenge Cup, CSU Suceava a obtinut si ea o victorie categorica.

Steaua MFA i-a dominat pe ucrainieni intreaga partida, bucurestenii avand la pauza un avans de sapte goluri, scor 19-12. Jocul bun al ros-albastrilor a continuat si in repriza secunda, Steaua impunandu-se in final cu 33-23. Cu acest rezultat, prezenta bucurestenilor in sferturile Cupei Cupelor este ca si asigurata. Returul va avea loc in Ucraina, in 20 februarie.

Marcatori Steaua: Georgescu 9 goluri, Stavrositu 7 goluri, Cian 5 goluri, Stamate 5 goluri, Dinescu 3 goluri, Vujadinovic 2 goluri, Ghinescu 2 goluri

Challenge Cup:

Finalista in sezonul trecut, atunci cand a fost invinsa de UCM Resita, CSU Suceava a invins cu 31-20 pe ucrainienii de la SC Time-Burevestnik, dupa ce la pauza au condus cu 15-12.

HC Odorheiu Secuiesc pierdut partida cu polonezii de la Kwidzyn (Polonia). Cu un dezavantaj de zece goluri la pauza (7-17), elevii lui Vlad Caba au fost invinsi in final cu 32-20.

Cealalta echipa romaneasca prezenta in optimile de finala ale Challenge Cup, Stiinta Municipal Dedeman Bacau ii va infrunta, duminica, pe ucrainienii de la HC Motor-ZNTU-ZAS.