Stiinta Municipal Dedeman Bacau si CSU Suceava s-au calificat in sferturile de finala ale Challenge Cup. Sucevenii au inregistrat o dubla victorie in fata portughezilor de la Liberty Sao Bernardo. In schimb, bacauanii au acces in faza sferturilor cu emotii, pierzand meciul retur de pe teren propriu, in fata grecilor de la A.C. Paok.

Update: UCM Resita a invins in retur formatia macedoneana Vardar Skopje, scor 32-26 si s-a calificat in sferturile Challenge Cup. In tur, resitenii au castigat la o distanta de 11 goluri (31-20).

Stiinta Bacau a pierdut mansa a doua a optimilor Challenge Cup in fata handbalistilor de la A.C. Paok, dar s-a calificat in faza urmatoare datorita rezultatului din tur (31-28). Grecii au castigat cu 31-29, fiind la un singur gol de accederea in sferturi. Bacauanii au rezistat in prima repriza, terminata la egalitate, 18-18. Dar handbalistii de la Paok s-au mobilizat si au dominat in partea a doua a meciului, conducand si la o distanta de 3 goluri.

Universitatea Suceava a invins in dubla mansa formatia portugheza Liberty Sao Bernardo, ambele meciuri disputandu-se la Suceava. In meciul considerat in deplasare, dar jucat acasa, sucevenii au castigat la o diferenta de 5 goluri, scor 34-29. Duminica, sucevenii au inregistrat o noua victorie (28-27) si s-au calificat in sferturile de finala. Cei mai buni marcatori ai sucevenilor au fost Chirut (9 reusite) si Ionat (6 goluri.)