Dupa ce a calificat nationala de handbal masculin a Romaniei la Campionatul Mondial din Croatia, Aihan Omer a stabilit un nou obiectiv pentru echipa sa: prezenta la Jocurile Olimpice din Londra, in 2012. Antrenorul a vorbit si despre evolutia la CM, considerand ca echipa sa a ajuns in elita handbalului masculin mondial.

"Inaintea campionatului mondial am anuntat ca imi voi termina contractul in 2012. Iar obiectivul final este calificarea la Olimpiada de la Londra. Acesta este obiectivul. Celelalte sunt obiective intermediare pe care incercam sa le indeplinim sau sa le facem cat mai bine", a declarat tehnicianul pentru Mediafax..

Desi multi suporteri ai nationalei sunt nemultumiti de evolutia handbalistilor romani la CM 2009, Aihan Omer crede ca prin rezultatul obtinut echipa sa a ajuns in elita handbalului: "Am ajuns in elita handbalului masculin mondial. Am ridicat stacheta de la locul 36 pe care l-am avut pana acum, la locul 15. Iar in urmatorii ani vrem sa o ridicam si mai mult. Acest salt, intr-un an de zile, cred ca este un castig. De aceea spun ca toata lumea trebuie sa inteleaga faptul ca peste noapte nu se pot obtine rezultate extraordinare. Dar Romania are potential si vrem sa-l valorificam in continuare", a adaugat antrenorul.

Echipa de handbal masculin a Romaniei a terminat Campionatul Mondial din Croatia pe locul 15, dupa ce a invins Rusia cu 42-38.